ACTUALITATE 11 noiembrie 2021

Acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră: 22 de permise de conducere reținute în două zile

de Covasna Media | 3252 vizualizări

Modificări ale legislației privind circulația trotinetelor și bicicletelor electrice

Polițiștii covăsneni acționează pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru conștientizarea de către participanții la trafic, a riscurilor  la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

Astfel, în perioada 6-7 noiembrie a.c., în urma activităților desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost aplicate 220 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice, dintre care 113 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

În urma abaterilor constatate, au fost reținute 22 de permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate se ridică la suma de 54.400 de lei.

Poliţiştii le recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.

De asemenea, în contextul modificărilor legislative care reglementează circulația trotinetelor electrice și a bicicletelor vă informăm că, potrivit cadrului normativ incident, în circulaţia pe drumurile publice aceste vehicule trebuie să fie prevăzute cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat și funcțional de direcţie și cu un sistem de avertizare sonoră.

Pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, este necesar ca aceste vehicule să fie echipate, în faţă, cu lumina de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare. Totodată bicicletele și trotinetele electrice trebuie echipate cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc continuu.

Prin modificarea și completarea actului normativ incident, obligația respectării semnalelor luminoase care erau destinate până în prezent circulației bicicletelor, dirijează în prezent și circulația trotinetelor pe drumurile publice.

Bicicletele şi trotinetele electrice, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând (este interzis să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate) iar dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii acestor vehicule sunt obligaţi să circule numai pe această pistă. Se interzice circulaţia altor participanţi la trafic pe pista pentru biciclete.

Conducătorilor de biciclete sau trotinete electrice le este interzis să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete, și să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul.

În așteptarea sezonului rece este important să cunoașteți faptul că este interzisă circulația trotinetelor electrice și a bicicletelor atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.

Un element de siguranță îl reprezintă reglementarea prin care conducătorul de autovehicul este obligat ca, atunci când execută manevra de depășire a unei biciclete sau a unei trotinete electrice, să o realizeze prin trecerea peste marcajul longitudinal de separare a sensurilor de circulație ori de separare a benzilor pe același sens, cu cel puțin jumătate din lățimea autovehiculului atunci când viteza acestuia de deplasare este mai mare de 50 km/h, sau cel puțin prin încălcarea acestor marcaje atunci când viteza de deplasare este de cel mult 50 km/h.

Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Anunţ

Acum 1 zi, 3 ore

ANUNȚ

Acum 1 zi, 3 ore

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.