ACTUALITATE 14 mai 2017

Acţiuni de amploare pentru siguranţa cetăţeanului

de Covasna Media | 913 vizualizări

În data de 12 mai 2017, poliţiştii covăsneni au desfăşurat activităţi specifice de protejare a comunităţii, prevenire şi combatere a faptelor antisociale, în baza unui plan de acţiune cu aplicabilitate la nivel naţional.

Din totalul celor 102 poliţişti care au acţionat, 65 au provenit din structurile de ordine publică, 25 au fost poliţişti rutieri, 11 judiciarişti şi un poliţist de la alte structuri.

Dintre activităţile întreprinse, exemplificăm cu acţiunea executată în sistem integrat derulată în noaptea de 12/13 mai 2017 în intervalul orar 00.00 – 04.00, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona discotecilor, barurilor şi altor unităţi similare, în scopul prevenirii şi combaterii mai eficiente a infracţionalităţii înregistrate în zone şi locuri specifice la nivelul municipiului Sf .Gheorghe.

În această acţiune au fost angrenați lucrători din cadrul Poliției Municipiului Sf. Gheorghe de la Biroul de Ordine Publică, Biroul Rutier, Biroul de Investigaţii Criminale, sprijiniţi de cadre ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Covasna.

Pe parcursul acestei acţiuni au fost legitimate şi verificate 105 persoane, oprite pentru control 25 autovehicule, verificate 4 unităţi economice şi aplicate 6 acţiuni contravenţionale în valoare de 2.250 lei.

(IPJ Covasna)

Teme articol: poliţie cetateni siguranta
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.