ACTUALITATE 14 mai 2019

Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la sfârșit de săptămână

de Covasna Media | 614 vizualizări

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au fost la datorie, pentru a asigura climatul de ordine și siguranță publică pe raza județului. În acest sens au fost organizate și desfășurate 21 de acțiuni, în urma cărora au fost constatate 192 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate sancțiuni în valoare de peste 76.000 de lei.

Pentru abateri în trafic, polițiștii au reținut în week-end 13 permise de conducere și au întocmit dosare penale în urma constatării a patru infracțiuni la regimul rutier.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bățani au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 26 de ani, după ce a fost depistat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, conducând fără permis și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Cel în cauză a fost identificat în trafic la volanul unui autoturism care circula pe raza localității Bățanii Mari, iar în urma verificărilor a reieșit că acesta nu avea permis pentru nicio categorie, iar la testarea cu etilotestul s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii au emis și o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

În aceeași noapte, polițiștii din Întorsura Buzăului au oprit în trafic un autoturism condus de către un bărbat de 51 de ani, iar în urma testării cu etilotestul a reieșit că acesta avea o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul pur expirat. După ce i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea îmbibației alcoolice, pe numele bărbatului a fost întocmit și un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Iar duminică dimineață, polițiștii au oprit în trafic un alt autoturism care circula pe raza localității Bicfalău, condus de către un bărbat de 35 de ani care nu deținea permis de conducere. Și el este cercetat acum de polițiști pentru conducere fără permis.

(Compartimentul Relații Publice, Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta)

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.