Acţiuni ale poliţiştilor covăsneni
Poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică al IPJ Covasna au efectuat marţi un control la punctul de lucru al unui centru de colectare materiale feroase şi neferoase din municipiul Sfântu Gheorghe, ocazie cu care a fost identificat numitul M. C. care, în calitate de gestionar la această unitate, a recepţionat şi remunerat materiale fără a elibera adeverinţă de primire şi plată. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii au luat măsura sancţionării susnumitului, cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 de lei.
***
Miercuri, între orele 09:00 şi 13:00, la mai multe unităţi de învăţământ din municipiul Sf. Gheorghe au fost efectuate activităţi de educaţie rutieră a elevilor. Astfel, poliţişti din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe şi al Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au efectuat şedinţe cu tematică rutieră, ocazie cu care au fost prezentate cauzele de producere a accidentelor rutiere soldate cu victime în care au fost implicaţi minori, recomandări şi proiecţii cu semnificaţia „indicatoarelor rutiere”.
La această activitate au participat un număr de 795 de elevi din clasele I – IV, precum şi 38 cadre didactice.
***
Tot miercuri, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe au organizat şi executat o acţiune având drept scop prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională săvârşite asupra elevilor sau în care pot fi implicaţi aceştia, precum şi pentru combaterea absenteismului şcolar.
Cu ocazia activităţilor desfăşurate au fost verificate 16 unităţi de alimentaţie publică şi o unitate de tip Internet Cafe, ocazie cu care au fost identificaţi 21 de elevi care absentau nemotivat de la cursuri. Aceştia au fost conduşi la unităţile de învăţământ din care făceau parte, fiind înştiinţată conducerea unităţilor despre cele constatate.
O acţiune similară a fost desfăşurată şi de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Baraolt. Aceştia au afectuat controale în şase unități de alimentație publică, însă nu au fost depistați elevi care să absenteze de la cursurile școlare.
Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Covasna
Ag. Marin Nicoleta