Acţiunea de dezinsecţie din avion, amânată din nou din cauza ceţii
Amânată deja o dată din cauza vremii nefavorabile, acţiunea de dezinsecţie de la Sfântu Gheorghe nu a putut să aibă loc nici luni seară sau marţi dimineaţă. Din cauza ceţii foarte dense din zona Prejmer, avionul nu a putut decola, astfel că acţiunea a fost amânată pentru marţi seară şi miercuri dimineaţă.
Vă aducem aminte că la cererea crescătorilor de albine, acţiunea aeriană a fost mutată după ora 20, urmând să se desfăşoare până la apunerea soarelui. Din cauza acestui lucru, va fi necesară o a doua trecere pe deasupra oraşului care va avea loc miercuri dimineaţă între orele 6 şi 8.
Acţiunea de dezinsecţie la sol s-a putut desfăşura normal şi a avut loc în zonele cu potenţial de înmulţire a ţânţarilor şi insectelor.
Insecticidul folosit – Cymina Plus – este atestat de Ministerul Sănătăţii și nu prezintă un risc pentru sănătatea umană sau animală. Detalii AICI.
A doua acţiune de dezinsecţie va avea loc într-un interval de 10-14 zile de la prima acţiune, în funcţie de condiţiile meteo, urmând să anunţăm locuitorii din timp despre data exactă.
(Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe)