Acţiune pe linie de circulaţie la sfârşit de săptămână
Poliţiştii covăsneni acţionează în permanenţă pentru prevenirea accidentelor rutiere şi siguranţa traficului, iar la sfârşit de săptămână au făcut la fel.
În perioada 12-14 iunie au fost desfăşurate activităţi pe raza întregului judeţ, în scopul depistării şi descurajării celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi a celor care nu respectă regulile privind depăşirea şi limita de viteză.
În cele trei zile poliţiştii au constatat şi sancţionat cu amenzi contravenţionale 135 de abateri la regimul circulaţiei, dintre care cinci pentru conducere sub influenţa alcoolului. Au fost reţinute şi patru permise de conducere, două pentru depăşire neregulamentară şi două pentru conducere sub influenţa alcoolului.
În cadrul acţiunii, poliţiştii din Târgu Secuiesc au depistat la data de 12 iunie un bărbat în vârstă de 38 de ani din Zăbala, care conducea un autoturism pe raza localităţii Catalina, având o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Băut la volan a fost identificat şi un alt bărbat de 34 de ani din Sfântu Gheorghe. Acesta a fost oprit în trafic pe raza municipiului reşedinţă de judeţ, la data de 13 iunie, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acţiunile poliţiştilor continuă şi în perioada următoare.