Acoperiș nou pentru piaţa centrală
TEGA S. A. informează cetățenii că acoperișul pieței centrale din Sfântu Gheorghe, care se află în administrarea societății, a fost reparat, fiind schimbat în întregime. Lucrările au început în decembrie 2018 și au fost încheiate la începutul lunii februarie.
Costul reparației se ridică la aproximativ 100.000 lei, conform precizărilor făcute de directorul TEGA, Máthé László, care a subliniat necesitatea efectuării acestei lucrări fără de care apa se prelingea tot mai mult prin acoperișul pieței.
La repararea acoperișului, a fost folosit un material de placă metalică ondulată, care nu va mai crea probleme în următorii ani. „Am ales să schimbăm acum acoperișul pieței, întrucât în această perioadă a anului, ea nu este folosită la capacitate maximă și nu le creăm comercianților disconfort. Ne bucurăm că am pășit în noul an cu o realizare atât de importantă și sperăm să continuăm în aceeași linie pe tot parcursul lui 2019”, a mai spus Máthé László.
(TEGA – Biroul de presă)