Accidente rutiere cu urmări ușoare
Joi, 1 septembrie 2016, în jurul orei 11:50, pe strada Ciucului din Sfântu Gheorghe a avut loc un accident rutier ușor.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii care s-au deplasat la fața locului s-a stabilit că șoferul unei autoutilitare, un bărbat de 34 de ani, a intenționat să efectueze o manevră de întoarcere printr-un viraj la stânga, însă nu s-a asigurat corespunzător și a fost lovit de un autoturism condus regulamentar de către un bărbat de 35 de ani.
În urma impactului un tânăr de 20 de ani și un bărbat de 34 de ani, ambii pasageri în autoturism, au fost răniți ușor. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii le recomandă șoferilor să fie prudenți la volan, să se asigure temeinic înainte de efectuare oricărei manevre și să semnalizeze din timp intenția de a schimba direcția de mers, astfel încât și ceilalți participanți să observe acest lucru.
Tot joi, în jurul orei 15:30, pe DC 5 a avut loc un alt accident rutier. Din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani din comuna Turia, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a condus o autoutilitară, nu a adaptat viteza de deplasare, iar într-o curbă la dreapta a pătruns pe sensul opus și a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar.
În urma impactului șoferul autoturismului a fost rănit ușor. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat, în cazul șoferului autoutilitarei, o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii atrag atenția asupra pericolului conducerii unui vehicul sub influența alcoolului. Un conducător auto băut nu se pune în pericol doar pe sine, ci și pe pasagerii din vehicul și pe ceilalți participanți la trafic. Viteza de reacție și reflexele sale sunt scăzute, iar în caz de pericol o sigură fracțiune de secundă este de ajuns pentru a provoca o tragedie.
Așadar, evitați să urcați la volan după ce ați consumat alcool. Există variante alternative care pot salva vieți: rugați un prieten să vă ducă acasă, luați un taxi sau, dacă ieșiți în oraș și mergeți cu mașina, stabiliți un „șofer de serviciu” care își va lua angajamentul că nu va consuma alcool și va duce pe toată lumea acasă, în siguranță.
Fiți precauți. Astfel de măsuri stabilite înainte de „petrecere” pot face diferența între viață și moarte.