ACTUALITATE 11 octombrie 2024

Accident pe DN 11, la Moacșa

de Ana Chiricescu | 3681 vizualizări

În dimineața zilei de 11 octombrie, traficul pe DN 11, la ieșirea din localitatea Moacșa, spre Sfântu Gheorghe, a fost îngreunat și s-a desfășurat pe un singur sens, din cauza unui eveniment rutier. În acest moment traficul se desfășoară în condiții normale.

Roata unui tir s-a desprins și a ajuns pe sensul opus de mers, provocând avarii unui autoturism. Din fericire, cele două persoane aflate în autoturism nu au fost rănite”, transmite IPJ Covasna.

Ambii conducători auto, atât șoferul tirului, cât și cel al autoturismului, au fost testați cu aparatul alcoolscop, iar rezultatele au fost negative.

La locul intervenției, au fost alocate: o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță  SMURD B2. În urma accidentului rutier, trei persoane au fost asistate medical la fața locului, refuzând ulterior transportul la unitatea medicală”, transmite ISU Covasna.

În jurul orei 09:00, traficul a fost reluat în condiții normale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.