Accident cu doi răniți, în afara localității Moacșa
Două persoane au fost rănite, duminică, 13 iulie, în urma unui accident rutier produs pe DN11, în afara localității Moacșa, după ce două autoturisme s-au ciocnit din cauza unei depășiri neregulamentare.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 08:20, iar la fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Covasna.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că în accident au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit, se pare, pe fondul efectuării unei manevre neregulamentare de depășire.
În urma impactului două persoane au fost rănite și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați alcoolscop, iar rezultatele au fost negative”, transmite IPJ Covasna.
Pe numele unuia dintre conducătorii auto a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.