ACTUALITATE Acum 4 ore, 26 minute

A început numărătoarea oficială! Prezență de 56,92% în județul Covasna, la închiderea urnelor

de Daniela Luca | 554 vizualizări

Secțiile de votare pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2025 s-au închis la ora 21:00, iar județul Covasna a înregistrat o prezență la vot de 56,92%, potrivit datelor preliminare. Peste 101.800 de covăsneni și-au exprimat opțiunile electorale, un număr semnificativ mai mare decât în primul tur, când doar 38% dintre alegători au participat. La nivel național, prezența a fost duminică de 55,57%.

În turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 românii au avut de ales între George Simion și Nicușor Dan.

Datele participării arată că, la nivel județean, femeile și persoanele în vârstă au avut cel mai mare aport la această creștere.

Peste 25% dintre votanții din județ au avut peste 65 de ani. Aproape 39% dintre voturi au venit și din segmentul de vârstă 45-64 ani, cu un număr total de peste 39.000 de votanți.

Ca și în primul tur, tinerii de 18-24 ani și 25-34 ani au participat în proporții scăzute și au contribuit împreună cu sub 19% la prezența totală.

Totodată, femeile au fost mai active la vot, și au înregistrat un total de 54.310 alegătoare, față de 47.498 de bărbați. Între urban (51.209 votanți) și rural (50.599 votanți) participarea a fost echilibrată, tot ca în primul tur.

Primele rezultate oficiale ale exit-pollurilor arată o diferență de aproape 10% între Nicușor Dan și George Simion după închiderea urnelor pe site-ul Autorității Electorale Permanente, notează hotnews.ro.

Aceeași sursă arată că primele rezultate vor veni din secții de votare mici unde a fost un număr redus de alegători și buletinele de vot au fost numărate mai repede. Ulterior, vor fi centralizate și voturile din marile orașe, dar și din diaspora unde s-a înregistrat un număr record de voturi.

Rezultatele finale vor fi cunoscute în prima parte a zilei de luni când vor fi centralizate datele din toate secțiile de votare din țară și din străinătate.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.