A fost finalizat podul pentru pietoni și bicicliști de peste râul Olt
După aproape un an și jumătate de la începerea lucrărilor, podul pentru pietoni și bicicliști de peste râul Olt a fost dat în folosință. Acesta reprezintă un punct de legătură între cartierul Oltul și zona industrială din partea sud-estică a orașului Sfântu Gheorghe. Lucrarea a costat 8,6 milioane de lei.
Investiția a fost finalizată în urmă cu câteva săptămâni, conform autorităților locale. Joi, în timpul conferinței de presă, în jurul orei prânzului, pe podul nou-nouț, care leagă strada Lalelei de strada Mică, au trecut zeci de oameni, pe jos și cu bicicleta.
Primarul Antal Árpád a declarat că podul va face traficul mai ușor, mai rapid și mai ieftin, pentru că nu se mai pierd timp și kilometri pe jos și pentru că cei care aleg această rută nu vor mai sta în ambuteiaje. El afirmă că podul aduce beneficii mai ales celor care se deplasează pe jos sau cu bicicleta între Gară și Cartierul Oltului, dar și celor care vin din localitățile învecinate.
„Investiția podului în sine a fost finalizată, dar urmează alte investiții. Vom lega podul de strada Lt. Păiș David, respectiv de infrastructura din zonă. Peste câțiva ani, o să avem lângă clădirea Jandarmeriei un nou cartier. Aici se va construi o creșă care este acum în licitație. Se vor construi blocuri ANL, se vor construi alte blocuri, deci va fi un cartier nou și, cu siguranță, pentru cei care vor locui acolo, acest pod va fi un real ajutor”, a spus joi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Antal Árpád.
Vechiul pod, periculos și neîngrijit, a fost subiectul multor nemulțumiri exprimate de-a lungul timpului de locuitorii din zonă și asociații civile.
Autorizația de construcție a fost emisă în luna august 2022, însă constructorii s-au apucat de treabă în ianuarie, pentru că a fost nevoie să se facă niște modificări în dispozițiile de șantier. Firma responsabilă cu realizarea lucrărilor este Confer Group SRL, o companie cu sediul în Onești.
„Podul are aproximativ 225 de metri și asigură o scurtătură în locul unui drum de circa 1,7 km. Contractul a fost încheiat în luna august, în 2022. Atunci valoarea contractată a fost de aproximativ 6,6 milioane de lei, care a ajuns cu scumpirile ulterioare la 8,6 milioane de lei. Podul are 3,9 metri lățime, din care 3,5 e lățimea circulabilă, iar 2 metri e lățimea pistei de bicicliști și restul pentru pietoni”, a punctat și viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.
Tot în cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, din care face parte și podul amintit, se construiește și o pistă de biciclete de aproximativ 7 km, de-a lungul digului râului Olt, de la Chilieni până la pârâul Arcuș.