ACTUALITATE 4 noiembrie 2022

A doua șansă pentru cei care vor să învețe româna sau maghiara

de Daniela Luca | 592 vizualizări

La curs pot participa și cei care au peste 35 de ani, iar înscrierile încep pe 14 noiemrbie

Cei care doresc să participe la programul multianual de învăţare a limbilor română şi maghiară, lansat de Primăria Sfântu Gheorghe, se pot înscrie în cea de-a doua serie, începând cu data de 14 noiembrie. Doritorii vor avea la dispoziție două săptămâni pentru a-și depune dosarul, iar cursurile vor începe în luna decembrie și vor dura șase luni. 

Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Vargha Fruzsina, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că sunt deja câteva persoane care s-au interesat de înscrierile la noua serie și că, probabil, de data aceasta vor fi mai mulți doritori. La prima ediție a acestui program lansat în primăvara acestui an au fost patru persoane care au absolvit cursul și promovat examenul de limba maghiară și zece la grupa unde s-a învățat română, a spus viceprimarul. 

„Cauza pentru care putem porni acest program numai din noiembrie este că am primit o mulțime de feedback-uri că limita de 35 de ani exclude o mulțime de persoane și trebuia să schimbăm acest criteriu și, fiindcă baza legală a programului era Legea tinerilor, trebuia să găsim o altă sursă legală pentru a porni acest program. Deci, ceea ce va fi o noutate anul acesta este că nu vom avea o limită maximă a vârstei. Dacă știu corect, nouă persoane deja s-au înscris. Ne-au sunat că vor să participe la acest curs, deci eu presupun că vom avea mai mulți studenți în a doua sesiune”, a spus viceprimarul Vargha Fruzsina. 

O altă schimbare care va fi aplicată în cadrul acestui program este majorarea duratei cursurilor, de la patru luni, cât a fost la prima ediție, la șase luni, pentru că ritmul de învățare a fost foarte intens.

Viceprimarul Vargha Fruzsina a accentuat totodată nevoia organizării unor evenimente în care tinerii să poată pune în practică cunoștințele acumulate. 

„Eu am fost acolo la o ședință ca să ne dea câteva feedbackuri și mi-a plăcut că cei care au învățat limba maghiară încercau să discute în maghiară, pentru că celor care sunt de etnie maghiară și învățau limba română le este mult mai ușor, pentru că și în școală învățăm limba română. (...) Ne-am propus să organizăm evenimente în care pot să folosească limba, pentru că asta este cea mai mare problemă, și asta o simt și eu că, atunci când am trăit la Cluj, am fost mai bună la română, pentru că trebuia să folosesc limba”, a mai spus Vargha Fruzsina. 

Viceprimarul ne-a mai spus că startul cursului se va da la începutul lunii decembrie, după ce se vor stabili grupele. Conform acesteia, orele se vor ține în format fizic, în clădirea Universității „Babeș-Bolyai” – Extensia Sfântu Gheorghe, de pe strada Stadionului, nr.14.

Programul pentru sprijinirea vorbitorilor non-nativi care vor să învețe limba română sau maghiară este subvenționat de Primăria Sfântu Gheorghe cu burse în valoare de 700 de lei. Cursurile costă 1.000 de lei, sumă pe care cursantul trebuie să o plătească la admitere, iar subvenția este plătită participantului după promovarea examenului de absolvire.

Cei interesați trebuie să depună la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Compartimentul Relații cu Publicul, Informații și Registratură, un dosar care să conțină, printre altele, o cerere-tip completată, actul de identitate al solicitantului, diplome de studii, acte doveditoare privind calitatea de angajat/student a solicitantului – adeverință de la locul de muncă privind calitatea de angajat / adeverință de la unitatea de învățământ din Sfântu Gheorghe –, iar pentru a obține finanțarea trebuie adăugată, cel mai probabil ulterior, și dovada absolvirii programului, respectiv un extras de cont bancar. 

Cererea tipizată va putea fi accesată de pe site-ul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe sau se poate procura în format tipărit de la Compartimentul Relații cu Publicul, Informații, Registratură, dar și de la Biroul de Tineret.

În bugetul pe anul 2022, autoritățile din Sfântu Gheorghe au prevăzut deocamdată suma de 100.000 de lei pentru finanțarea acestui program, dar bugetul total pe primul an de implementare este stabilit la un milion de lei în total.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.