95 de nou-născuţi ar putea fi salvaţi în fiecare oră dacă mamele ar alăpta imediat după naştere
Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, rata mortalităţii infantile în România nu înregistrează nicio scădere.
Conform datelor Institutului Național de Statistică, în 2014 aceasta se păstrează la nivelul îngrijorător de 8,8‰. În aceste condiții, alăptarea este unul dintre puţinii factori de protecţie la îndemână, cu eficacitate dovedită şi care ţine doar de educaţia corectă a mamelor şi de un bun suport postnatal, se arată într-un comunicat al Salvați Copiii.
Organizaţia Salvaţi Copiii susţine alăptarea exclusivă până la 6 luni şi recomandată până la 2 ani, conform standardelor OMS. În ciuda faptului că beneficiile alăptării au fost clar dovedite, numărul femeilor din întreaga lume care îşi hrănesc copiii la sân nu a crescut în mod vizibil în ultimii ani.
În România, rata alăptării exclusive este de aproximativ 13%, cifră ce ne plasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană.
Mai mult, inițierea alăptării în prima jumătate de oră de la naștere se face, în România, la numai 8,3% dintre copii. Pentru a pune lucrurile în perspectivă globală, un studiu efectuat de Salvaţi Copiii International arată că 95 de nou-născuţi ar putea fi salvaţi în fiecare oră, în întreaga lume – 830.000 de bebeluşi pe an – dacă proaspetele mămici ar alăpta imediat după naştere.
Astfel, dacă bebeluşii ar primi colostru – primul lapte matern – în prima oră de viaţă, sistemul lor imunitar ar fi stimulat instantaneu, iar şansele de supravieţuire s-ar tripla.
În România, în maternităţile publice nu există un program de suport postnatal adecvat, pentru tinerele mămici, care să încurajeze alăptarea. De asemenea, cele numai 600 de moașe angajate în sistem, pentru aproximativ 180.000 de nașteri pe an (conform datelor INS), demonstrează o scădere importantă a utilizării competențelor acestora.
În mediul rural se nasc peste 40% dintre copiii din România şi tot în mediul rural este înregistrat nivelul cel mai ridicat de prematuritate. Aici, rata mortalităţii infantile este în continuare mai mare – de 10.4‰ – în comparație cu cea din mediul urban – de 6.8‰ (INS 2013). Alăptarea este un factor important, ce ar contribui la scăderea acestor procente.
„Enterocolita ulcero-necrotică este o complicaţie foarte frecventă în cazul nașterilor premature sau a copiilor cu greutate mică la naştere. Această afecţiune demonstrează faptul că mucoasa intestinală fragilă trebuie cruţată o perioadă de timp de mâncare, astfel încât alăptarea exclusivă nu este numai recomandată, ci este chiar salvatoare”, a declarat medicul Ilinca Gussi, obstetrician.
„Considerăm că efortul susţinut de până acum, pentru reducerea mortalităţii infantile, ar putea fi amplificat dacă mai multe mame ar fi încurajate să alăpteze. Prin parteneriate cu asociaţiile profesionale, experţi în nutriţie şi alăptare, dar şi prin intervenţie directă în comunităţile defavorizate, Salvaţi Copiii susţine activ alăptarea”, a spus Gabriela Alexandrescu, preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
Din păcate, există piedici majore în promovarea beneficiilor alăptării, precum lipsa educaţiei şi a unor demersuri permanente de informare, dar şi lipsa asistenţilor sociali şi a moaşelor, în mediul rural. Din acest motiv, Salvaţi Copiii România desfăşoară programul Fiecare Copil Contează, în comunităţi din întreaga ţară, ca parte a campaniei mondiale Every One, prin care se urmăreşte reducerea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalității copiilor cu vârste de până la 5 ani, până la finalul anului 2015.