50 de ani de Cardiologie în Covasna
Spitalul de Cardiologie din staţiune a împlinit jumătate de secol, iar la evenimentul aniversar au participat peste 200 de invitaţi
În acest sfârşit de săptămână au fost sărbătorite „Zilele medicale covăsnene”, ocazie cu care la Spitalul de Cardiologie din staţiunea Covasna s-a marcat împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea acestuia, în 1960, de către doctorul Benedek Geza.
Cea de-a cincea ediţie a „Zilelor medicale Covăsnene” a fost ocazia specială pentru întâlniri şi conferinţe pe tema tratamentelor din domeniul cardiologiei. La eveniment au participat peste 200 de medici, oficialităţi şi conducători de unităţi medicale, iar fiecare cadru medical a susţinut o conferinţă cu diferite abordări din domeniul tratamentelor cardiologice, medicamentelor şi aparaturii medicale. Profesorul Antonio Rui Leal a venit special din Portugalia pentru a colabora cu echipa medicală a Spitalului de Cardiologie din Covasna, datorită Modelului „Covasna - model de tratament unic în lume”.
Spitalul de Cardiologie a fost botezat
Printr-un Ordin de Ministru, Spitalul de Cardiologie din Covasna a devenit Spitalul de Cardiologie „Dr. Benedek Geza” Covasna. Prin acest gest, Ministerul Sănătăţii şi cei prezenţi la eveniment au vrut să îşi arate recunoştinţa faţă de medicul care a înfiinţat această unitate medicală, devenită în timp recunoscută pe tot tertitoriu ţării şi în străinătate. Imediat după denumirea spitalului au fost înmânate plachete memoriale medicilor din spital care şi-au dedicat întreaga activitate cercetărilor şi inovaţiilor în domeniul cardiologiei. Prezenatarea Ordinului de Ministru a fost făcută de directoarea DSP Covasna, Deme Judit, în compania prefectului Gyorgy Ervin, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, şi a altor invitați.
Pacientul numărul 1, spitalul
Directorul medical al unităţii sanitare, Mihaela Suceveanu, lucrează în acest spital încă din anul 1984, timp în care a tratat mii de pacienţi.
„Pentru mine primul pacient a fost spitalul, mereu m-am îngrijit de sănătatea acestuia, deoarece pacientul este o oglindire a acestuia. Din 1986, imediat după doctorul Benedek Geza, am preluat conducerea acestui spital şi am încercat să îl dezvolt cât mai mult posibil, iar din 2006 am predat ştafeta unei persoane mai tinere, cu mai multă forţă de muncă. În decursul anilor, Spitalul a suferit mai multe schimbări, până în anul 2000 fiind un simplu spital de recuperare, din 2000 până în acest an fiind spital de cardiologie și acum având inclusiv un nume, ca orice unitate medicală cu rang de clinică de specialitate. Echipa cu care lucrăm este una de specialişti în mai multe domenii, prin ei ne construim renumele şi tratăm peste 16.000 de persoane anual. Datorită fiecărei persoane din echipa de medici realizăm performanţe şi combinăm tratamentul clasic medicamentos cu tratamentul nefarmacologic specific Covasnei. Să nu uităm de apele minerale şi mofetele combinate cu antrenamentul fizic zilnic sub supraveghere. Aplicăm cunoştinţele pentru diagnostic, tratament şi apoi recuperare, iar unde este cazul încercăm să prevenim aceste proceduri. Inima este motoraşul care ne ţine în viaţă şi noi ne dedicăm timpul să o ţinem sănătoasă”, a explicat dr. Suceveanu.
Standarde europene la spital
Managerul spitalului, Monica Sporea, a declarat că din anul 2006 se investeşte în continuu pentru îmbunătăţirea condiţiilor de şedere şi tratament. Sporirea confortului a fost unul din punctele esenţiale din proiectele de dezvoltare, acum fiind foarte multe camere dotate cu mobilier şi grupuri sanitare moderne. Saloanele din spital găzduiesc doar doi pacienţi în regim hotelier, astfel aceştia au parte de mai multă comoditate. Aparatura medicală a fost schimbată, acum fiind la cele mai înalte standarde.
„Dorim să asigurăm servicii medicale complete tuturor pacienţilor din România şi din străinătate. Dorim în acelaşi timp să ne asigurăm independeţa financiară, să nu mai fim o povară pentru Ministerul Sănătăţii. Suntem singurul spital din ţară cu această specialitate şi ne mândrim cu perfomanţele noastre”, a mai spus Monica Sporea.
Spitalul de Cardiologie „Dr. Benedek Geza” Covasna are o capacitate de 695 de paturi şi asigură tratament pentru un pacient până la 16 zile consecutiv, media pe ţară fiind de numai 7,6 zile. La nivelul acestei unităţi medicale se tratează şi copii, având o secţie separată de cardiologie pediatrică, singura din ţară. Tratarea bolilor cardio-vasculare se realizează prin Modelul Covasna, tratament unic facilitat de resursele naturale prezente în staţiunea Covasna.