ACTUALITATE 20 iulie 2023

5 lucruri de știut despre cel mai mare parc de distracții din țară care ar urma să se construiască lângă Sfântu Gheorghe

de Daniela Luca | 3269 vizualizări

Grupul de investitori ai Dino Parcului din Râșnov vrea să construiască un nou tărâm de distracții. Va fi situat la ieşirea din Sfântu Gheorghe spre Vâlcele și se va întinde pe o suprafață impresionantă de 38 de hectare.​ Acest nou proiect va depăși de peste 10 ori dimensiunea parcului din Râșnov, iar cei care au venit cu ideea spun că vor să ofere o experiență de divertisment și tehnologie de excepție într-un peisaj forestier. Proiectul se află însă în impas, din punct de vedere financiar. Iată câteva lucruri importante de știut despre viitoarea investiție. 

1. Succesul parcului de la Râșnov i-a determinat pe acționari să își dorească să deschidă încă o locație

Pe baza succesului pe care îl are atracția din Râșnov, investitorii spun că au luat decizia de a se extinde într-o altă zonă. Planul inițial prevedea că investiția trebuia să fie gata până în 2021, însă lucrările au fost amânate în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus.

„Noi, cei care suntem acționari la Dino Parc, ne-am gândit să ne dezvoltăm. Acolo, lucrurile sunt clare. Dino Parcul de la Râșnov împlinește 10 ani și se bucură de același interes. Numărul celor care ne vizitează într-un an nu a scăzut până acum. Este o atracție mare a zonei și în fiecare an mai facem câte ceva, mai aducem câte o noutate. Pe baza acestui succes, se va construi noul parc și pentru că am mai prins și noi curaj să mai facem și altundeva”, ne-a spus unul dintre investitori, Sárkány Árpád.

2. Viitorul parc de distracții va fi cel mai mare din România 

Inițial, parcul trebuia să se realizeze în apropierea Izvorului Honvéd, în zona Șugaș Băi, pe o suprafață de 12 hectare, însă activiștii de mediu au contestat proiectul în 2019, pe motiv că o astfel de investiție va fi nocivă pentru mediu și pentru locuitorii orașului. Ulterior a fost aleasă o nouă locație. Family Adventure Park ar trebui să se construiască la 4 kilometri de Sfântu Gheorghe și va fi de peste 10 ori mai mare decât cel din Râșnov pentru că va avea aproximativ 38 de hectare, spun investitorii. 

„În primă fază, am închiriat o suprafață de 10 hectare de la composesorat, destinată pentru pășunat. Între timp, niște proprietari din vecinătatea composesoratului au spus că vor să vândă un teren și noi am încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare. Încă nu am cumpărat terenul, dar avem o promisiune de la ei. E vorba de 28 de hectare, iar celelalte 10 hectare le avem în chirie de la composesorat. Nu s-a finalizat cumpărarea pentru că așteptăm banii”, a punctat Sárkány Árpád.

3. Finanțarea europeană este sub semnul întrebării 

Proiectul a fost deja declarat eligibil pentru finanțare europeană, însă plățile au fost suspendate temporar. Grupul de investitori mizează pe deschiderea axei de finanțare în semestrul doi al acestui an pentru a putea accesa fondurile necesare, astfel încât să înceapă lucrările cât mai repede. Pentru ca investiția să se realizeze este nevoie de aproximativ 6 milioane de euro. 

„Noi am fost declarați eligibili. Proiectul nostru a fost printre primele în clasificare și putea să fie finanțat, dar între timp au apărut problemele – pandemia, războiul. Pe această axă, în momentul de față, sunt suspendate plățile. Această axă prevede că 50% din investiție este finanțată de ei și 50% este aportul propriu. Dacă nu găsim un investitor privat, fără acest ajutor noi nici nu putem să facem ceva, pentru că nu dispunem de această sumă. E vorba de 6 milioane de euro, plus minus. Avem promisiuni că această axă se va deschide în semestrul doi al acestui an”, ne-a explicat investitorul din Sfântu Gheorghe. 

4. Conceptul parcului va fi unul inovator și va combina tehnologia cu tradiția

Grupul de investitori este determinat să creeze un parc modern și inovativ, axat pe tehnologie și divertisment, menit să atragă atât localnicii, cât și turiștii din alte zone. Chiar dacă parcul va avea la bază tehnologia, se va pune accent și pe meșteșugurile uitate. 

„Vrem să facem ceva într-adevăr deosebit. Vrem să facem parcul familiei, hi-tech. Vrem să îi scoatem pe copii și pe tineri afară din case, din fața calculatoarelor. Vor fi distracții interactive, de care se vor putea bucura atât cei mici, cât și adolescenții. Împreună cu Muzeul Național Secuiesc ne-am gândit să facem un fel de vale a meșteșugurilor uitate, să reconstituim niște locuri unde se practică fierăritul, arderea varului, dulgheritul, deci ceea ce oamenii nu mai văd în prezent. Vom face workshop-uri și demonstrații. Avem idei foarte bune. În centrul parcului va fi un Alpin Coaster care trece printr-o peșteră, deasupra lacului. Nu vreau să le spun pe toate, pentru că vrem să mai lăsăm și surprize”, ne-a mai spus Sárkány Árpád. 

Planurile includ și construirea unui restaurant tematic și a unei terase generoase, astfel încât părinții să poată supraveghea copiii în timp ce se distrează. Investitorul speră ca atracția să aducă mai mulți turiști în zonă. 

„La Dino Parc, targetul nostru a fost să avem undeva 150 de vizitatori pe an și am ajuns la 550 de mii. Și aici vrem să avem cel puțin 150 de mii de oameni pe an. Dar pentru că o să facem și bilete combinate cu Dino Parc, pentru că distanța este de 30 de kilometri, contăm și pe turiștii din afară, nu doar pe oamenii locului. Dacă vrem să dezvoltăm turismul, atunci trebuie să aducem turiști”, ne-a explicat omul de afaceri. 

5. „Family Adventure Park” va fi prietenos cu natura, spun cei din spatele proiectului 

Un aspect important al noului proiect este conservarea frumuseții naturii din zonă. Investitorii, care toți sunt ingineri silvici, susțin că nu vor tăia niciun arbore și nu vor afecta peisajul natural. În schimb, spun că vor transforma pădurea într-un parc de recreere, păstrându-i frumusețea și amplasând atracții care să se integreze în peisaj.

„Oamenii din zonă trebuie să știe că noi am ales acest loc pentru frumusețea naturii. (...) Noi vrem să conservăm frumusețea acestui loc. Nu se taie nimic. Nu se dislocă munți, nu se aduc pietre, nu se aduce beton. (...) Și parcarea, și mașinile o să le aducem în afara parcului, chiar lângă drum. În parc o să intrăm cu un trenuleț electric. Și din punctul ăsta de vedere vrem să fim un exemplu, pentru că suntem ingineri silvici toți cei trei care suntem acționari, deci vrem să conservăm pădurea și peisajul așa cum este și totodată să creăm un loc și o posibilitate pentru familii să petreacă o întreagă zi într-un cadru mai deosebit”, a mai adăugat investitorul. 

În 2019, proiectul făcea parte din Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sfântu Gheorghe şi avea ca scop dezvoltarea turismului şi diversificarea spaţiilor de agrement pentru localnici. Planul inițial arăta că parcul de aventură, un concept unic în țară, trebuia să se întindă pe o suprafață de peste 12 hectare, între municipiul Sfântu Gheorghe și stațiunea Șugaș Băi. Chiar dacă parcul de aventură „Family Adventure Park” nu se va mai realiza în locația din planul inițial, activiștii de mediu declară că vor continua să urmărească modul în care vor decurge lucrurile în ceea ce privește acest proiect.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.