ACTUALITATE 26 ianuarie 2016

314 unități de învăţământ în judeţul Covasna în noul an şcolar

de Mirela Cara Dragu | 1234 vizualizări

Inspectoratul Școlar Județean Covasna a decis deja rețeaua școlară pentru anul școlar 2016-2017. Dacă în cursul acestui an au fost 316 unități de învățământ, cu tot cu grădinițe, la care se adaugă și o școală postliceală particulară din Târgu Secuiesc, în următorul an școlar vor fi în total 314 unități, incluzând-o și pe cea privată.

Prima schimbare va fi dată de apariția școlii primare din Ruseni, Târgu Secuiesc. „Practic, această școală a existat și până acum, dar Primăria orașului Târgu Secuiesc nu o avea introdusă în rețea. Este o școală arondată Şcolii Gimnaziale „Molnár Józsiás”, dar va fi introdusă în rețea ca Școala Primară de la Ruseni”, a explicat inspectorul școlar general Kiss Imre.

Tot la Târgu Secuiesc va reintra în rețea Grădinița cu Program Prelungit Nr.3, care, așa cum reiese din informațiile furnizate de inspectorul școlar general, în acest an școlar a fost suspendată pentru că nu s-a înscris niciun copil. „Copiii de la grupa mare de acolo au intrat în clasa pregătitoare și nu s-a mai înscris nimeni. Pentru anul școlar următor, reintră în rețea”, a precizat Kiss Imre.

Pe lângă aceste unități, în anul școlar următor vor fi unele care se vor închide temporar sau definitiv. Astfel Școala Primară „Bethlen Kata” din Zoltan va fi suspendată în anul școlar următor pentru că în acest an școlar sunt șapte copii în clasa a IV-a, care vor intra toți în clasa a V-a la Ghidfalău și niciun alt copil nu va intra în sistem la Zoltan. „Noi doar suspendăm. Nu am desființat școala, dar din moment ce nu există grădiniță, n-are cine să intre în școala primară. Dar dacă pe parcurs se vor muta tineri și vor fi copii în grădiniță, atunci se va reporni”, a transmis inspectorul Kiss Imre, care a adăugat că postul cadrului didactic de la Zoltan intră în restrângere de activitate.

De asemenea, Școala Primară „Erdősi Sylvester János” din Comolău, Reci, va suporta modificări. „Aici este și grădiniță, și școală primară care funcționează numai că la școala primară sunt 12 copii, ceea ce înseamnă că ar fi 12 copii în anul școlar următor la trei nivele de studii și, la Reci, efectivul de elevi la învățământul primar este în scădere, iar acolo s-ar fi format ori clase sub efective, ori ar fi trebui să formăm clase simultane. Comolău fiind foarte aproape de Reci – practic este una și aceeași localitate, așa și apare Strada Comolău – am decis că e mult mai bine ca acești elevi în loc să învețe simultan la aproape un kilometru de școala centrală, să meargă toți cu microbuzul până la școala din Reci unde nu se vor mai forma clase simultane și nici sub efective, ci clase cu mult peste efectivele minime, deci de 12 elevi, fiecare cu învățătoarea lui și, bineînțeles, calitatea predării va fi mult mai bună. Deci au de câștigat doar elevii”, a mai spus inspectorul școlar general.

Cât despre învățătoarea care a lucrat la clasă simultană în școala care se va desființa, va trece la școala centrală unde va avea o clasă de sine stătătoare, deci nu va rămâne fără post.

Viitoarea rețea şcolară va cuprinde și două modificări în Sfântu Gheorghe, dar numai la nivel de denumire. Astfel, cele două grădinițe „Cenușăreasa” și „Pinocchio” se vor reuni sub același nume, respectiv „Pinocchio”. „Grupele care au fost și până acum rămân tot acolo, dar sunt în cadrul GPP Pinocchio. Vor fi grupe cu program normal și grupe cu program prelungit”, a spus Kiss Imre subliniind că nu este vorba decât de modificarea unei denumiri nu și a structurii și organizării claselor.

O altă schimbare de denumire, tot în Sfântu Gheorghe, are în vedere Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 de pe strada Oltului care aparține de „Benedek Elek”. „Acolo a existat o grupă cu program normal. Deja grupa este mutată la Grădinița Benedek Elek. În acest an funcționează acolo, clădirea este goală, practic renunțăm la această structură și la clădire”, a lămurit Kiss Imre.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.