Plenul Camerei Deputaților a adoptat, la 19 februarie 2013, cu 312 voturi pentru, două împotrivă și cinci abțineri, un proiect de lege, prin care se instituie ziua de 31 august ca „Ziua limbii române”. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 și publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, când 166 de parlamentari din toate grupurile politice au depus la Senat un proiect de lege, în care solicitau proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române. Acesta a fost aprobat de Senat în ședința din 6 decembrie 2011, Camera Deputaților fiind Cameră decizională. În proiect se arată că Ziua Limbii Române urmează să fie sărbătorită de autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituții românești din străinătate, „prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative și artistice cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei limbii române”. De asemenea, proiectul de lege prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte, în cadrul programelor lor, manifestările dedicate acestei zile.

Ziua Limbii Române se sărbătorește în Republica Moldova începând cu 31 august 1989, după ce, pe fundalul „perestroikăi”' din fosta U.R.S.S. și în urma Marii Adunări Naționale de la 27 august 1989, fostul Soviet Suprem a decretat limba română ca limbă de stat și trecerea la grafia latină. În timpul perioadei sovietice, populației i se impusese să vorbească în „limba moldovenească” și să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfințit și în Declarația de independență adoptată la 27 august 1991. Ulterior însă, în Constituția din 1994 s-a statuat drept limbă de stat „limba moldovenească”.

În 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ziua de 31 august ca Zi a Limbii Române, urmând ca, începând cu anul 2012, aceasta să fie sărbătoare națională. De asemenea, au cerut autorităților române decretarea Zilei Limbii Române pentru românii de pretutindeni.

Limba română are câteva cuvinte lungi de peste 30 de litere pe care nu le folosim în vorbirea uzuală. Acestea vin din lumea medicală şi ni se încurcă limba-n gură încercând să le pronunţăm.

44 de litere. Atât are cel mai lung cuvânt din Limba Română. Şi nu, nu e o glumă. El chiar există şi denumeşte o boală pentru care nu s-a găsit leac.

Cuvântul este: pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza.

„Varianta scurtă” a celui mai lung cuvânt din Limba Română este silicoză şi desemnează o boală cauzată de inhalarea îndelungată a pulberilor de siliciu, pulberi ce se acumulează în plămâni. Silicoza este o afecţiune pe care o pot face persoanele care lucrează în minele de cărbune. Ea se dezvoltă lent, după mai mulţi ani de expunere la pulberi şi se manifestă printr-o tuse, o expectoraţie anormal de abundentă, o tendinţă la infecţii bronşice, jenă respiratorie la efort şi apoi o fibroză pulmonară (dezvoltarea de ţesut fibros în plămâni). Nu există un tratament curativ al acestei boli.

TOP 5 cele mai lungi cuvinte din Română:

1. PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA (44 de litere)

2. DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZA (36 de litere)

3. ENCEFALOMIELOPOLIRADICULONEVRITA (32 de litere)

4. GASTROPILORODUODENOJEJUNOSTOMIE (31 de litere)

5. DICLORDIFENILTRICLORMETILMETAN (30 de litere).

7 cuvinte folosite adesea greşit în limba română. Ce înseamnă şi cum se folosesc?

Auzi și chiar folosești zilnic cuvinte precum „epic” sau „locație”, dar știi ce înseamnă cu adevărat? Definiția reală a unor termeni din vorbirea curentă te va surprinde.

ÉPIC, -Ă, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprimă, în formă de narațiune, idei, sentimente, acțiuni etc. ale eroilor unei întâmplări reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde diverse specii de narațiuni în versuri și în proză, dezvăluind cu o relativă obiectivitate portretul fizic și moral al personajelor, faptele lor, relațiile lor cu mediul înconjurător. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proporții vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare aparținând genului epic. – Din fr. épique, lat. epicus.

De aceea, folosirea unor expresii precum „victorie epică” nu este tocmai corectă.

LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxa de locație = taxa care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagmă) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat.locatio, -onis, engl. location.

Inițial, cuvântul nu se referea decât la chiria plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. Ulterior, pentru că toți se refereau ca la un loc precis când spuneau „locație”, în DEX s-a introdus și acceptat acest al treilea sens.

PATÉTIC, -Ă, patetici, -ce, adj. 1. Plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare. 2. (Despre nervi) Care inervează mușchii oblici ai ochiului. – Din fr. pathetique, gemi. pathetich.

Chiar dacă în limba engleză a fi „pathetic” înseamnă a fi jalnic, această definiție nu se aplică și în limba română. Chiar și așa, în limbaj curent, când vrem să jignim pe cineva îl numim patetic. Modul în care folosim cuvântul este greșit.

FACILITÁTE, facilități, s. f. Însușire a ceea ce este facil; însușirea de a realiza, de a face ceva fără mari eforturi, cu ușurință. ♦ (La pl.) Înlesniri făcute cuiva. Facilități de plată. – Din fr. facilité, lat. facilitas, -atis.

În limba engleză, termenul „facilities” se referă la o clădire ori un spațiu care asigură anumite servicii. De aceea, noi tindem să spunem că ne deplasăm la anumite facilități ale unei firme, neștiind adevăratul sens al cuvântului.

LUCRATÍV, -Ă, lucrativi, -e, adj. Care aduce câștig; profitabil, rentabil; folositor, util. – Din fr. lucratif, lat. lucrativus.

Pentru că se aseamănă cu „a lucra”, oamenii tind să creadă că „lucrativ” trebuie să aibă legătură cu acest verb. Sensul lui din dicționar este însă cel de mai sus.

SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

Când spunem că am „servit masa în oraș” greșim. Corect ar fi să spunem că „masa ne-a fost servită în oraș” sau pur și simplu că „am luat masa în oraș”.

AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimțământul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.

În limba engleză, „to agree” înseamnă și „a cădea de acord cu ceva”. De aceea, uneori mai auzim expresii de tipul „Am agreat împreună cu angajatorul acest document”. În limba română, acest mod de exprimare nu este corect.

20 de cuvinte pe care toată lumea le pronunţă greşit. Tu crezi că ştii forma lor corectă?

În limbajul de zi cu zi, sau chiar la radio și televizor folosim cuvinte. Majoritatea dintre noi se străduiește să le folosească în mod corect. Doar că de foarte multe ori folosim cuvinte greșit pentru că le-am auzit în forma lor greșită de fiecare dată: de la părinți, profesori, prieteni, radio sau TV.

Mai jos aveți o listă cu 20 dintre cuvintele folosite în limba română în mod greșit sau pronunțate în mod greșit.

– Repercursiune – forma corectă a cuvântului este repercusiune, dar 90% dintre vorbitorii de limba română folosesc forma greșită care include un R în plus.

– Vroiam – forma corectă a cuvântului este voiam sau vream. În limba română nu există verbul a vroi. Așadar vroiam este o combinație a celor două verbe deja existente în limba română: voiam+vream

– Mingie – forma corectă a cuvântului este minge.

– Plaje – forma corectă a cuvântului la singular este plajă. Așadar, formularea: mergem să facem plaje este incorectă.

– Țigare – forma corectă a cuvântului este țigară.

– Șcenă – forma corectă a cuvântului este scenă și tot așa se și pronunță: cu S, nu cu Ș.

– Jmecher – forma corectă este șmecher. Tot așa se și pronunță, însă derivația de la șmecher la jmecher vine din cauza dificultăților de pronunție pe sunetele complementare S/Z sau Ș/J.

– Punt sau punc – forma corectă este punct și se pronunță toate sunetele din cuvânt.

– Va cade – forma corectă este „va cădea”. Dacă vrem să folosim corect cuvântul, vom spune: „responsabilitatea va cădea pe umerii lui”.

– El însăși – forma corectă este: „el însuși”.

– Renumerat – forma corectă este remunerat.

– Hilar – forma corectă este ilar. Dacă folosim cuvântul cu sensul de amuzant, comic, nu avem de ce să folosim forma hilar pentru că înseamnă altceva.

– Căstorie – forma corectă este căsătorie. Varianta greșită provine din viteza de vorbire a unora.

– Clasa întâia – forma corectă este clasa întâi.

– Ora doisprezece – forma corectă este ora douăsprezece. Același lucru este valabil și pentru doisprezece grade, cu variantă corectă: douăsprezece grade.

– Doi septembrie – forma corectă este două septembrie.

– Chitări – forma corectă este chitare.

– Azile de bătrâni – forma corectă este aziluri de bătrâni.

– Ouălelor – forma corectă este ouălor.

– Chibrite – forma corectă este chibrituri.

Cele mai frecvente GREŞELI de limba română

Sunt câteva greşeli cu care românii s-au împrietenit atât de bine încât le iau cu ei peste tot: la muncă, la întâlnirile cu prietenii, în vacanţe. Generoşi, părinţii împărtăşesc erorile cu micuţii lor, astfel încât, deseori, greşeală devine normă.

1. Folosirea greşită a lui „decât” în loc de „doar” (şi invers) este probabil cea mai populară eroare sau oroare gramaticală, spuneţi-i cum vreţi. Atât de populară, încât şi Mircea Geoană a făcut-o, în dezbaterea televizată anterioară prezidenţialelor din 2009. „Mai aveţi decât trei zile de mandat”, spunea Geoană la acea vreme, într-un schimb de replici cu Traian Băsescu. Social-democratul avea să piardă alegerile. „Decât” câteva voturi i-au lipsit pentru a deveni noul preşedinte.

Cum e corect? Regula e destul de simplă. „Decât” se foloseşte în structuri negative şi „doar” în cele afirmative. Exemple: „Nu am decât 5 lei în buzunar”, „Am doar 5 lei în buzunar” sau, ca să corectăm formularea din paragraful anterior, „Doar câteva voturi i-au lipsit pentru a deveni noul preşedinte”.

2. O altă greşeală îl are ca „port-drapel” pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, devenit faimos pentru aversiunea pe care o avea (şi, probabil, încă o are) pentru „pe care”. Şi Mihai Tatulici are deseori scăpări cu „pe”-ul în acuzativ, dar nu cumva să trageţi concluzia că, dacă nu puneţi „pe”-ul atunci când e nevoie de el, o să ajungeţi demnitari de stat sau jurnalişti TV. Deşi, iată, şanse există!

Cum e corect? Acel „pe” face diferenţa între subiect şi complement direct, explică Rodica Zafiu într-un articol din „România Literară”. Iată câteva exemple: „Cartea care e pe masă”, „Cartea pe care am luat-o de pe masă”; sau, ca să îl corectăm pe Tăriceanu, „Calităţile pe care le au (unii miniştri)”.

3. „Să aibe” este o altă „invenţie” lexicală a românilor. Şi de această dată, greşeala are un demn reprezentant în conducerea statului, preşedintele Traian Băsescu. Iată câteva întrebări puse de români pe forumuri, găsite rapid pe internet: „Câţi copii trebuie să aibe o familie?”, „Câte kilograme trebuie să aibe tortul de nuntă?”, „Ce acte trebuie să aibe maşina dacă e înmatriculată pe Spania?”. Dar greşeala e prezentă şi în presă. Cei de la manager.ro ne vorbesc despre calităţile de bază pe care „trebuie să le aibe” potenţialii angajaţi. Probabil, doar limba străină e obligatorie, cea maternă e facultativă.

Cum e corect? Aici, nu sunt multe de explicat, corect este „să aibă”, „o să aibă” etc, niciodată cu „aibe”.

Prim-vicepreședinte A.N.C.M.R.R. „Gen. Grigore Bălan” – filiala Covasna

Mr. (r) Robert – Tiberiu Rusznák