20 de ani de intervenții montane ale structurilor specializate ale Jandarmeriei Române
La data de 5 octombrie 2001 Jandarmeria Română înființează prima structură de jandarmi care acționa în zona montană a stațiunilor de pe Valea Prahovei (Sinaia Bușteni și Azuga) având ca principale atribuții atât menținerea ordinii publice în stațiunile montane, pe pârtiile de schi și pe traseele turistice, căutarea - salvarea turișilor aflați în zone greu accesibile cât și protejarea mediului înconjurător.
Având în vedere suprafața, relieful, obiectivele turistice ale județului Covasna la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna au fost constituite două posturi montane de jandarmi, acestea fiind permanent în sprijinul cetăţenilor.
Cele două posturi sunt Postul Montan de Jandarmi Șugaș-Băi (înființat în anul 2011) și Postului de Jandarmi Montan Covasna (înființat în anul 2015).
Structurile specializate să intervină în zona montană, ale Jandarmeriei Covasna, au răspuns prezent ori de câte ori societatea civilă a avut nevoie de intervenția acestora, fiind angrenate în misiuni de căutare-salvare, de multe ori în condiții meteo nefavorabile (furtuni, căderi masive de zăpadă), dar și pe timp de noapte a persoanelor rătăcite, accidentate sau dispărute.
Jandarmii din cele două posturi montane sunt printre primii care intervin ori de câte ori este semnalată prezența animalelor periculoase în zonele locuite și tot cu ei va întâlniți permanent pe traseele montane din județ.
De asemenea, jandarmii, din structurile destinate intervenției în zonele motane, participă la misiuni comune cu reprezentanţi ai instituţiilor abilitate pentru conservarea fondului cinegetic, piscicol natural şi a fondului silvic şi asigură ordinea publică la activităţile care se desfăşoară în locuri publice în zona montană şi care implică aglomerări de persoane cum ar fi: concursuri, acţiuni promoţionale, manifestări cultural-artistice sau sportive.
Îi felicităm astăzi pe toți cei ce își desfășoară activitatea pe cele mai înalte culmi și le dorim multă sănătate și putere de muncă și să-și pastreze aceleași standarde înalte ca și până acum!
La mulţi ani!
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice