ACTUALITATE 17 noiembrie 2020

182 amenzi în valoare de peste 30.000 lei pentru nerespectarea măsurilor anti-pandemie la sfârşit de săptămână

de Covasna Media | 1197 vizualizări

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate pe raza județului Covasna, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Covasna, forțele de ordine au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, pe parcursul nopții, polițiștii din cadrul inspectoratului, jandarmii din cadrul I.J.J. Covasna și polițiștii locali au acționat în teren, verificând respectarea noilor măsuri instituite privind limitarea deplasării persoanelor în intervalul orar 23:00 – 05:00, pe toată raza județului Covasna.

Totodată, în cursul zilei de ieri, forțele de ordine au continuat executarea acțiunilor zilnice prin care s-a verificat modul în care sunt respectate măsurile de izolare/carantinare la domiciliu sau în locația declarată, modul în care societățile comerciale și persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară.

În acest sens, au fost verificate 54 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 39 de mijloace de transport persoane și 84 de obiective, printre care restaurante, terase, precum și parcuri sau locuri de joacă.

În total, în perioada de referință, 3.860 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor, iar în urma acțiunilor desfășurate, polițiștii și polițiștii locali au aplicat 182 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 34.450 de lei.

Totodată, în cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna au continuat activitățile de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în stațiile C.F, precum și pe trenurile de pasageri ce tranzitează județul, iar polițiști rutieri împreună cu inspectorii din cadrul I.S.C.T.R. Covasna, au continuat activitățile de verificare a legalității efectuării transportului de marfă și persoane si modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS COV 2.

Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.