ACTUALITATE 8 octombrie 2019

162 de conducători auto care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de de polițiștii rutieri în acțiune la sfârșit de săptămână

de Covasna Media | 3626 vizualizări

În perioada 4-6 octombrie a.c., polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au continuat acțiunile pe șoselele covăsnene pentru prevenirea evenimentelor rutiere, depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, precum și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunității.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate un număr de 121 de sancțiuni contravenționale. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 4 certificate de înmatriculare și au fost constatate 7 infracțiuni.

În fapt: 

În data de 05.10.2019 în jurul orelor 11.20, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Brăduţ, aflăndu-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza satului Filia DC 42 au oprit în trafic un autoturism condus de către un tânăr cu vârsta de 29 ani.

Întrucăt cel aflat la volan emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat și condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/L alcool pur în sânge.

În ziua de 05.10.2019, în jurul orelor 19:20, polițiștii din cadrul Poliției ors. Baraolt, acționând în afara localități Bățani din direcția Aita Seacă spre Bățani, au identificat în trafic un tânăr în vârstă de 17 ani care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. Totodată, s-a constat că numărul de înmatriculare provizoriu este expirat din data de 14.02.2019.               

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

În data de 05.10.2019, în jurul orelor 23:30, polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Bodoc și Ghidfalău, în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza loc. Ghidfalău, au oprit în trafic un autovehicul condus de către un bărbat de 55 de ani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind de 0,94 mg / L alcool în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

La data de 05.10.2019, în jurul orelor 23:45, polițiștii din cadrul Poliției mun. Târgu Secuiesc au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, iar în urma verificărilor a rezultat că bărbatul aflat la volan nu posedă permis de conducere. 

Totodată, s-a constat că plăcuțele de înmatriculare ale autoturismul în cauză sunt emise de către un alt stat, a căror valabilitate a expirat din data de 13.08.2019.

S-a procedat la întocmirea actului de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

În data de 06.10.2019, în jurul orei 00:00, polițiștii din cadrul Poliției mun. Târgu Secuiesc au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 45 de ani care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.         

S-a procedat la unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În data de 06.10.2019, în jurul orelor 03:40, polițiștii din cadrul Poliției mun. Târgu Secuiesc au oprit în trafic un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 50 de ani.

Întrucât conducătorul auto emana prin vorbire vapori de alcool, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 1,06 mg/L alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/L alcool pur în sânge.

La data de 06.10.2019, în jurul orelor 15:48, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Zagon, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza satului Păpăuți, pe D.N. 13E, au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 53 ani.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul testului fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a refuzat prelevarea probelor biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei în urma conducerii acestuia la unitatea spitalicească. 

Totodată, în urma verficărilor efectuate s-a constatat faptul că cel aflat la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

(Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.