15 elevi s-au înscris la Bursele Sfântu Gheorghe, în valoare totală de 25.000 de lei
Primăria și Consiliul Local Sfântu Gheorghe continuă tradiția acordării burselor de excelență pentru elevii cu performanțe remarcabile din anii terminali de liceu. Anul acesta, 15 elevi și-au depus dosarele până la termenul limită din 6 decembrie, pentru a concura pentru cele 5 burse în valoare de câte 5.000 de lei fiecare. Premiile vor fi decernate în cadrul ședinței festive de final de an a Consiliului Local, programată pe 19 decembrie.
Până pe 6 decembrie, 15 elevi din anii terminali de liceu din Sfântu Gheorghe și-au depus dosarele.
Opt dintre cei înscriși sunt de la Colegiul Național „Székely Mikó”, patru de la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, doi de la Liceul Teologic Reformat și unul de la Liceul Economic „Berde Áron”. Nici în acest an nu s-a înscris niciun elev de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.
Cele 5 burse de excelenţă de câte 5.000 de lei vor fi acordate elevilor care obţin cel mai mare punctaj în urma evaluării dosarelor de înscriere.
Acordarea burselor va avea loc în şedinţa festivă de final de an a Consiliului Local care va avea loc pe data de 19 decembrie.
Programul burselor de excelență a fost lansat în 2009 pentru a recompensa și stimula performanța elevilor. Începând de anul trecut, suma acordată fiecărui elev a fost majorată de la 3.000 de lei la 5.000 de lei, ca recunoaștere a investițiilor materiale și a efortului depus pentru îndeplinirea criteriilor.
Anul trecut toate cele cinci burse de excelență au fost obținute de către elevi de la Colegiul Naţional „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe. Elevii premiați au fost Miklós Janka, Pál Ágnes, Simon Dorka-Boróka, Tatár Ágota și Nagy Alpár. S-au înscris în total 13 elevi care se aflau în ultimul an de liceu, de la Colegiul „Székely Mikó”, Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, Liceul de Arte „Plugor Sándor” și Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar”.
Regulamentul de acordare a burselor poate fi consultat AICI.