147.000 de euro, cel mai mare salariu din România
În ţara în care salariul mediu abia trece de echivalentul a 400 de euro, sunt şi câţiva norocoşi.
Cel mai bine plătit angajat român lucrează în domeniul imobiliar şi anul trecut i-au intrat în cont 147.000 de euro lunar. Cu banii aceştia şi-ar fi putut cumpăra la fiecare salariu două apartamente la Bucureşti sau trei maşini de lux.
Cel mai mare salariu din România îl are un angajat din imobiliare: 2,2 milioane de euro brut anual. După plata taxelor şi impozitelor, rămâne cu aproape 147.000 de euro în mână în fiecare lună.
Pe locul doi în top este un lucrător din domeniul lucrărilor de instalaţii electrice, care a plecat acasă anul trecut în fiecare lună cu echivalentul a 143.000 de euro.
Consultanţa în afaceri s-a dovedit şi ea bănoasă pentru cineva care a încasat echivalentul a aproape 128.000 de euro lunar.
Chiar germanii sau britanicii pot fi invidioşi pe asemenea venituri, spun într-un glas specialiştii în recrutare şi experţii fiscali. Nu doar pentru că vorbim despre sume colosale, ci şi pentru că au fost încasate ca salariu, iar în România povara fiscală pe salarii este una mare.
„Din cauza contribuţiilor sociale mari, numărul salariilor mari şi foarte mari în România este mic, căutându-se forme alternative de plată a remuneraţiei cuvenite”, a declarat Gabriel Biriş, analist fiscal.
„Mai ales în domenii precum consultanţa sau dezvoltarea imobiliară nu prea există salarii. Iar dacă există, sunt la un nivel modest, iar veniturile sunt completate din comisioane”, a declarat George Butunoiu, specialist în resurse umane.
Pentru ca cel mai bine plătit angajat român să încaseze lunar echivalentul a 147.000 de euro, atât el, cât şi firma pentru care lucrează au lăsat la stat în fiecare lună taxe şi impozite în valoare de aproape 53.000 de euro, cel mai mult sub formă de impozit pe venit şi contribuţie la sănătate.
În România există în prezent aproape 5,3 milioane de angajaţi, cei mai mulţi cu salarii mici. De altfel, specialiştii în resurse umane atrag atenţia că angajaţii sunt plătiţi prea puţin faţă de câştigurile şefilor.
„E o diferenţă de 1 la 10, 1 la 15, ceea ce este nesănătos. În ţările aşezate, occidentale, diferenţa medie este de 1 la 5 între cel mai mic salariu într-o firmă şi cel mai mare”, a declarat George Butunoiu.
Românii al căror salariu sare de echivalentul a 780 de euro sunt mai puţini de 200.000. În plus, şi dintre aceştia doar 6 din 10 câştigă în mână în fiecare lună peste 1.500 de euro.
Cele mai mari lefuri le au angajaţii din energie, construcţii, industria farmaceutică sau bănci.