Ziua de 10 noiembrie 1843 ocupă un loc privilegiat în sufletul artileriștilor. La această dată, prin „Porunca Domnească nr. 198”, domnitorul Gheorghe Bibescu legitimează înființarea primei baterii de artilerie în Țara Românească, act ce simbolizează constituirea artileriei, ca armă de sine stătătoare.

Începuturile artileriei se pierd în negura vremurilor, deși noțiunea de artilerie a apărut destul de recent la scara istoriei, pe la mijlocul veacului al XV-lea. Termenul „artilerie” derivă din verbul arhaic francez „artiller”, care înseamnă arta de a construi și mânui, pe timpul luptelor, diferite mașini de război.

Dar această mașină de război, cum este tunul, nu este o mașină oarecare! „În această mașină (tun) se razimă toată puterea pedestrimii, toată splendoarea călărimii, cu un cuvânt toată puterea războiului”, observa cronicarul polonez L. Gorecki! De aceea, comandanții militari, din toate timpurile, au învățat că știința folosirii acestei arme puternice este o datorie pentru ei. Napoleon o spune direct: „Un comandant care nu știe să folosească această puternică armă din subordine, care nu are considerații pentru nevoile artileriei nu ar trebui să o comande niciodată”.

Și în istoria armatei noastre, ca pretutindeni în lume, artileria a ținut pasul cu timpul. Ea a cunoscut dezvoltările pe care le-a cerut necesitatea îndeplinirii misiunilor ce i-au fost puse înainte de către strategi. Mai întâi cerințele de cantitate, apoi, tot mai mult influențată de costuri, cerințele de calitate! Iar astăzi asistăm la o nouă provocare: artileria trebuie să facă pasul spre devenirea ei sistem integrat și integrant pe câmpul de luptă 3D, controlat informațional.

Artileria continuă să fie principala forță de sprijin cu foc din compunerea Forțelor terestre. Și, mai mult, ea nu este doar o simplă armă, ci, astăzi, a devenit „un domeniu complex de aplicare a științelor” (Gl.bg. dr. Eugen Popescu). Sau, după cum scria generalul Alexandru Tell în primul număr al Revistei artileriei, „cunoștințele armei noastre formează o știință proprie care îmbrățișează tot felul de arme”.

La 21 decembrie 1860, s-a constituit primul regiment de artilerie din armata română, format din două divizioane a câte două baterii fiecare: regimentul a funcționat în baza primului regulament de trageri pentru artileria română, publicat cu doar două luni mai devreme, respectiv, 1 septembrie, dată la care regimentul a primit și drapelul de luptă.

28 de ani mai târziu, drapelele celor patru regimente de artilerie participante la războiul de independență au fost decorate cu ordinul „Trecerea Dunării”.

La 7 aprilie 1881 – prin Decretul 998 s-a înființat Școala Specială de Artilerie şi Geniu, cu durata cursurilor de 3 ani, iar la 8 august 1889, ofițerii de stat major au început pregătirea în Școala Superioară de Război, înființată la aceeași dată. Artileria română va participa la cele două conflagrații mondiale, având o contribuţie majoră în rezultatele bătăliilor purtate de armata română în primul și al doilea război mondial.

În anul 1943, un colectiv de artileriști români au conceput, proiectat și realizat tunul antitanc calibrul 75 mm, unul dintre cele mai bune tunuri de acest gen în cel de-al doilea război mondial.

La aniversarea a 150 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie este dezvelit în București, Monumentul Eroilor Artileriei Române.

Pe traiectoria mereu ascendentă a evoluției artileriei române moderne, data de 10noiembrie 1843 va rămâne un simbol. În toate timpurile, toți cei pentru care artileria constituie, nu numai o armă, dar și o stare de spirit, își vor aminti de ea cu mândrie şi veneraţie.

La mulți ani tuturor celor care, cu respect, poartă semnul tunurilor înfrățite!

Prim-vicepreşedinte A.N.C.M.R.R. – Covasna

Mr.(r) (Art.Ra.) Robert-Tiberiu Rusznak