„Comentatorii“ de pe www.covasnamedia.ro, invitaţi la întâlnire cu primarul
Interesul mare dovedit de unele persoane în comentarea unor articole apărute pe site-ul www.covasnamedia.ro cu privire la anumite probleme din oraş sau care au legătură cu primarul, l-a determinat pe acesta să lanseze o invitaţie „comentatorilor“ Invitaţia a fost valabilă pentru vineri între orele 16 şi 17, în biroul primarului Antal Arpad Interesul mare dovedit de unele persoane în comentarea unor articole apărute pe site-ul www.covasnamedia.ro cu privire la anumite probleme din oraş sau care au legătură cu primarul, l-a determinat pe acesta să lanseze o invitaţie „comentatorilor“ la o discuţie în care să le poată oferi detalii despre toate chestiunile care îi frământă şi îl implică pe el sau municipalitatea. „Văd că au multe păreri, sunt interesaţi de foarte multe lucruri şi eu sunt dispus să le dau detalii şi să le răspund şi la probleme care ţin de dezvoltarea municipiului şi la problemele care ţin de relaţiile româno-maghiare şi nu în ultimul rând şi în ce priveşte averea mea, că am văzut că au început să discute acolo de ce umblu eu cu Audi că în declaraţie nu am maşină. Eu le răspund cu foarte mare plăcere, pentru că eu evident respect legea şi dacă maşina cu care umblu e pe firmă eu nu pot să trec că e a mea, şi într-adevăr din păcate, şi când eram deputat şi am făcut declaraţie de avere am spus că mulţi se vor mira că nu am maşină şi mă văd cu Audi, şi atunci îl aveam“, a spus primarul Antal Arpad. Invitaţia se referă la ziua de astăzi, între orele 16 şi 17, când primarul se va afla în biroul său aşteptând ca persoa nele care îşi dau cu părerea pe site să iasă de sub protecţia anonimatului şi să stea de vorbă cu el. În acest fel, primarul este convins că va lămuri multe dintre problemele pe care oamenii le ridică pe site în comentariile la articole, şi care astfel ar afla informaţiile care îi interesează direct de la sursă. Aria de interes a comentatorilor de pe site este una extrem de largă, de la chestiuni care ţin de investiţii, străzi, cheltuirea banilor publici, până la autonomie sau averea edilului. În ceea ce priveşte subiectele legate de Primărie sau CL, unul dintre cele mai comentate materiale a fost cel legat de acordarea de consilieri a unei sume de 3.000 de lei televiziunii locale, sprijin ulterior retras (56 de comentarii), cel legat de averea edilului şef şi a consilierilor locali (14 comentarii), despre Piaţa Ruşilor şi măsurile anunţate de Primărie în ceea ce priveşte acest spaţiu (39 de comentarii) sau despre salariile poliţistilor - 28 de comentarii, şi aşa mai departe. Ana Sidon