Interviu cu fostul director al Gosp Com, consilierul local Valeriu Șerban, laureat Pro Urbe în urmă cu câteva zile.

În acest an, Premiile Pro Urbe, acordate de Primăria Sfântu-Gheorghe acelor persoane care prin activitățile lor au contribuit la dezvoltarea orașului, l-au onorat și pe fostul director al Gospodăriei Comunale (Gosp Com), consilierul local Valeriu Șerban, ca reprezentant de seamă al comunității românești. Născut în 1940 în satul Mărcuş, Valeriu Șerban s-a impus în comunitate în urmă cu mai bine de 50 de ani, conducând mai multe instituții, implicându-se și în politică și rămânând în memoria celor mai mulți ca și conducător al Gosp Com, atât înainte cât și după momentul 1989. Despre tot ceea ce înseamnă o carieră de peste 50 de ani, dezvoltarea infrastucturii și economiei județului, vremuri și oameni, am vorbit cu Valeriu Șerban la o zi după ce a primit Premiul Pro Urbe.

– Domnule Șerban, ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că în acest an vă aflaţi printre cei onorați cu Premiul Pro Urbe?

– Este un lucru evident că cei care ajung să primească acest premiu au făcut ceva pentru comunitate. Pentru mine, acest premiu încununează practic 54 de ani de activitate în special în slujba oamenilor – indiferent de sistemul în care am activat, cred că Gosp Com s-a ocupat în primul rând de oameni, pe ei i-am servit, ca să spun așa. Prin urmare, consider că acest premiu a venit atunci când trebuia și spun asta cu toată modestia. Mai în glumă, mai în serios, spuneam alături de ceilalți colegi care au primit Pro Urbe, că la vârsta asta de 72 de ani ești parcă la 100 de metri – ajungi sau nu mai ajungi să treci linia de sosire... Cred că acest premiu a fost o mulțumire sufletească pentru mine, care pot spune că am făcut multe – blocuri de locuințe, infrastructură, Casa Căsătoriilor, Ștrandul Municipal – unde împreună cu un coleg am pus prima lopată de ciment și multe altele.

– Cum au fost începuturile?

– Noi am avut o viață dificilă la început... părinții noștri au divorțat, tata a fost ridicat de Securitate în 1948, a stat cinci ani în pușcărie chiar în perioada în care noi eram copii mici, am avut și necazuri că am fost dați afară din școala elementară pentru că tata era închis, apoi ne-au reprimit... Tata a fost comerciant, iar pe atunci toți cei care spuneau ceva împotriva sistemului ajungeau să plătească – așa a stat cinci ani în pușcărie, fără să fie judecat sau condamnat definitiv vreodată. În cele din urmă am ajuns să intru la liceu având note bune, fără examen. Având însă un stigmat din cauza tatălui meu și problemelor sale cu Securitatea, a fost destul de greu să ne desfășurăm în continuare, am avut probleme chiar și la angajare ori la terminarea școlilor următoare. Acesta era sistemul de atunci... După ce am terminat Școala specială de tehnică – automobile și tractoare, m-au repartizat în bătaie de joc la Târgu-Mureș și am refuzat – eram un copil la 20 de ani, unde să mă fi dus...? Până la urmă am anulat repartiția și am venit la Sfântu-Gheorghe, angajându-mă la o întreprindere de industrie locală, unde am pornit de jos. Până la urmă am ajuns la promovări, prin 1964 eram șef-serviciu, iar în 1968, când s-a înființat județul Covasna, a început și dezvoltarea propriu-zisă. Atunci am ajuns inginer-șef la Întreprinderea Bazaltul – se ocupa cu materiale de construcții, am stat acolo câțiva ani, iar în 1972 m-au avansat ca director la Local Prod, care avea 1.300 de angajați.

– Ați prins, practic, primele momente de dezvoltare ale județului și orașului.

– Ce să spun... Era mai mult un pionerat, germenii de dezvoltare ai industriei locale, pregătitori pentru industria mai mare. Înainte de 1968, județul nu exista, erau raioane aparținătoare Regiunii Brașov, deci cam greu s-a dezvoltat orașul. Că industria locală s-a dezvoltat rapid s-a văzut clar – în doi-trei ani, județul avea peste 7.000 de angajați în diverse fabrici – de mobilă, textile, mori, ape minerale, s-a dat un avânt mare dezvoltării. S-au făcut investiții, se făcea și export chiar. Practic, industria locală a dat oameni suficienți pentru intreprinderile mari care s-au înființat apoi – IMASA, IAIA, CPL și altele. Din păcate însă a fost o politică greșită a guvernului de atunci, care a mers pe ideea că s-a dezvoltat prea mult industria locală și în 1977 s-a decretat desființarea întreprinderilor de industrie locală și preluarea în secții a industriei republicane. Atunci fabricile s-au divizat și imediat după aceea am fost chemat și numit director la Gosp Com.

– Cum a fost schimbarea?

– Mi-a venit greu la început – era alt domeniu de activitate, diferit de tot ceea ce făcusem până la acel moment și a trebuit să iau totul de la zero. Dar un manager nu se crează peste noapte – deci și formarea mea ca și conducător, începând din 1964, a necesitat un rodaj pentru a deveni un manager bun. Venind la Gosp Com a fost o treabă complicată, am găsit totul dezordonat, harababură, eu fiind obișnuit cu ordinea și disciplina muncii, cu prezența la birou și la serviciu. În doi-trei ani am pus însă treaba la punct și a mers destul de bine... Dar au fost greutăți formidabile, ritmul construcției de locuințe era foarte mare, se ajunsese să realizăm 3.000 de apartamente în județ în fiecare an, însă totul era pe pregătirea și munca noastră. Tot ce se pregătea pentru investiții de locuințe făcea Gosp Com, ba am și executat lucrări de branșamente, rețele de apă – treaba constructorului. S-a pornit de la o infrastuctură precară tehnic, am luptat pentru introducerea gazului metan, au fost lucruri greu de realizat, mai ales că din 1983 se mergea pe recuperare, pe reducerea consumului... A fost deosebit de greu, mai ales că s-a mers pe ideea că poți face ceva și dacă n-ai din ce; adică nu-ți dau gaze pentru încălzire, dar trebuie să încălzești, nu-ți dau energie electrică, dar trebuie să asiguri utilitatea; până la urmă am reușit cumva să asigurăm minimul de confort pentru oameni. La infrastructură s-au făcut lucrări mari în perioada aceea, iar ultima realizare a fost etapa a III-a de la Stația de epurare din Sfântu-Gheorghe, în 1989, și care a funcționat până acum, când va intra în modernizare.

– Care e obiectivul de care vă amintiți cu cel mai mare drag?

– Nu știu să numesc vreunul, pentru că cel mai important pentru mine a fost să înțeleg acest mecanism de ”gospodar al județului”, Gosp Com fiind pe atunci întreprindere județeană... Uite, îmi aduc aminte de Casa Căsătoriilor din Sfântu-Gheorghe. Obiectivul a fost inițiat după ce am văzut prin alte părți o astfel de construcție și s-a mers pe ideea că lângă Primărie poate fi construit și aici un astfel de imobil. S-a mers pe ideea de a face ceva mic, din bănuții de reparații capitale ai clădirii, care aparținea de Gosp Com – era pe vremea primarului Orban. Dar pofta vine mâncând, am ajuns să tot adăugăm construcției – s-au depășit sumele, au început reclamațiile, am fost acuzați că am încălcat legea. Așa s-a început o cercetare, am fost sancționați, pedepsiți, unii au fost și dați afară din funcții. Eu am fost amendat cu două salarii – vreo 8.000 de lei, dar a ieșit un lucru frumos, apreciat de toată lumea – poate ăsta a fost norocul și am scăpat nepedepsiți mai tare, mai ales că se dispusese constituirea unui caz penal. Nu a fost plăcut, a fost o anchetă de vreo opt luni, dar până la urmă iată că obiectivul a rămas și chiar și copiii mei s-au căsătorit acolo. Până la urmă, au fost ani grei și frumoși totodată, căci dacă unii consideră că sunt simple chestiunile legate de apă sau canalizare... sunt de fapt atât de importante încât fără ele nu putem trăi.

– Chiar dacă ați activat într-un domeniu care necesita multă muncă și concentrare, v-ați implicat și în politică... care e povestea pe această parte?

– După Revoluție nu m-am dus în niciun partid, dar acum 17 ani eram curtat de actualul PSD și PDL (fostul PD)... Bunicul meu a fost primar 23 de ani la Mărcuș, era liberal și am considerat că și eu sunt pe aceeași linie. Acum 17 ani, PNL-ul nu era atât de dezvoltat, plus că la PD erau și prietenii, amicii... Cred că am activat cu succes, am fost și președintele organizației Sfântu-Gheorghe a PDL, până în 2009, când s-a făcut o analiză de către conducerea superioară și au considerat că trebuie făcute schimbări, eu fiind practic trecut pe linie moartă... Acum ce să mai zic, eu am agreat ideea de unificare PDL cu PNL, dar asta a fost doar la nivel de discuții, pe vremea Alianței D.A. Revenind... am fost destul de afectat când m-au eliminat așa din treburile importante ale PDL, am fost puțin supărat, poate au considerat că trebuie înlocuită “vechea gardă”... dar în două-trei luni mi-a trecut. Că am făcut bine, că am făcut rău, iată că am avut candidaturi în care am luat mai multe voturi decât partidul – toate astea au fost eforturi pentru mine, nu a fost tocmai ușor, dar au trecut. Mi-am spus părerea de fiecare dată, nu sunt un tip fricos, nici ranchinuos, spun lucrurilor pe nume, chiar dacă o fac moderat. La 72 de ani cred că e suficient cât am făcut, e bine să vină tinerii în față.

– Cum vedeți soarta PDL, ținând cont de actuala situație?

– PDL-ul e într-o situație foarte grea acum, dar cu toate acestea nu voi părăsi partidul, iar atunci când mi se va solicita părerea voi fi deschis. Cred că la greu trebuie să ajuți și să faci cât poți – oricum noi cei de pe local nu putem face prea mult. Sigur, PDL își va reveni, chiar cred asta. În momentul acesta, PDL trebuie măcar să-și mențină ceea ce a câștigat în 2008 – la nivel de Sfântu-Gheorghe să aibă cel puțin un consilier local; dar rămâne de văzut. Din păcate, voturile românilor se vor împărți, plus că numărul votanților a scăzut: vorbim de vreo 52.000 de oameni în Sfântu-Gheorghe, s-a spus 54.000, dar eu nu cred. Iar prezența la vot va fi mică, lumea e decepționată de partide, nu doar de PDL. Pentru ca PDL să iasă măcar cu un consilier local în Sfântu-Gheorghe și cu doi consilieri județeni, va trebui muncă serioasă și m-aș bucura să menținem situația asta pe următorii patru ani. În situația de față trebuie schimbat puțin macazul, pentru că mulți au obsesia cu PDL și reducerile de pensii, de salarii; e greu să le explici pensionarilor și bugetarilor de ce le-ai luat din pensii și salarii. Am și spus, poate că PDL trebuia să explice mai mult oamenilor, ca să înțeleagă clar că toată lumea strânge cureaua. Paradoxal, partidul a avut de pierdut tocmai pentru că a menținut pe linia de plutire economia și bugetul țării, dacă ar fi mers pe populism ar fi câștigat mai multe voturi, cu siguranță. Nu e ușor să conduci pe vreme de criză, Emil Boc știa bine că aceste măsuri nu duc la creșterea procentelor la vot. Să vedem ce va face și Opoziția, care și-a dorit mult să ajungă la guvernare.

– Aș vrea să ne vorbiți, spre final, despre ceea ce vă definește, ce vă face atât de vivace la o vârstă la care alții nu mai au atâta energie și să ne vorbiți despre bucuriile pe care le aveți.

– Asta cu vârsta e genetică – toți ai mei au fost longevivi, tata a trăit 93 de ani și a condus mașina până la 86 de ani, bunica a trăit 97 de ani, iar din partea lui tata am avut oameni care au depășit suta de ani... Dar mai e o chestie: cea a echilibrului, pentru că în viață nu trebuie să faci excese de niciun fel. Plus că nici acum nu stau pur și simplu, sunt permanent în contact cu cei de la Gosp Com, pentru că vreau să transmit celor de aici tot ce am acumulat eu – până la urmă toți au trecut prin mâna mea și mi-e drag de toată munca asta. Echilibrul acesta l-am aplicat și în relațiile din comunitate, plus că sunt însurat cu o unguroaică – îmi păstrez echilibrul, nu-mi uit valorile de ortodox și român, dar îi respect și pe maghiari, cred că e loc pentru toată lumea. Bucuriile mele sunt nepoții – unii adolescenți, ceilalți mici – mă bucur de ei și încerc, atât cât pot, să le transmit din valorile care m-au ghidat pe mine în viață: munca, seriozitatea, onestitatea... Cred că e greu, am impresia că tinerii de azi au oarecum prea multă libertate, o libertate care strică. Sunt alte vremuri, acces nelimitat la informație... și asta nu face neapărat numai bine tinerilor, celor care abia încep să meargă pe firul vieții. Sunt generații care vin și trebuie să învețe ceva – să le placă munca, să facă ceea ce vor, să-și aleagă meseriile după aptitudini. Mă doare că mulți tineri aleg să plece în străinătate. Nu totul se poate rezuma la bani; e adevărat că poate e greu acasă, dar cred că putem trăi și fără un salariu de 2.000 de euro pe lună, tocmai pentru că acasă avem părinți, rude, prieteni, oameni și locuri dragi. Să nu uităm că totuși... avem o țară și e a noastră. Să nu uităm!

(Interviu preluat de pe monicavajna.wordpress.com)