ACTUALITATE 21 aprilie 2010

Șeful IJP Covasna, Corneliu Câmpeanu: Verificarea concediilor medicale cu Poliţia – nelalocul ei

de Covasna Media | 682 vizualizări
Inspectorul șef al IPJ Covasna consideră aberantă propunerea privind verificarea bolnavilor la domiciliu, de către poliţiști 21apr2010-concediuȘeful Inspectoratului Județean de Poliție Covasna (IJP), comisarul șef Corneliu Câmpeanu, consideră că ideea privind verificarea concediilor medicale la domiciliu, cu Poliția, este nelalocul ei, și a subliniat că polițiștii au atribuții bine stabilite, care nu au legătură cu acest domeniu. Câmpeanu a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că propunerea este o idee mult depășită și nelalocul ei, iar Poliția

Inspectorul șef al IPJ Covasna consideră aberantă propunerea privind verificarea bolnavilor la domiciliu, de către poliţiști

21apr2010-concediuȘeful Inspectoratului Județean de Poliție Covasna (IJP), comisarul șef Corneliu Câmpeanu, consideră că ideea privind verificarea concediilor medicale la domiciliu, cu Poliția, este nelalocul ei, și a subliniat că polițiștii au atribuții bine stabilite, care nu au legătură cu acest domeniu.

Câmpeanu a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că propunerea este o idee mult depășită și nelalocul ei, iar Poliția nu poate să își dea cu părerea despre concediile medicale.

„O consider nelalocul ei, o aberație, e o idee de ani trecuți, mulți, peste 20. Cum adică să vină polițistul la ușa omului, să vadă dacă e acasă în concediu medical. Sunt alte instituții, noi suntem să asigurăm siguranța cetățenilor, ce facem, stăm să batem pe la uși? Aș propune atunci pe plan local, și așa la toate procesele verbale de contravenție trebuie să avem martor la ele, să lucrăm cu doctorii 4 ore împreună. Patru ore stăm lângă ei să asigurăm legalitatea și 4 ore să vină dânșii cu noi să ne semneze procesele verbale. Un om bolnav aflat în nu știu ce stare să se trezească cu polițistul pe cap, sau să ne dăm cu părarea. Poliția are atribuțiile ei bine stabilite, sper că cineva va gândi cum trebuie”, a declarat Câmpeanu.

Poliţia cu stetoscop...

Săptămâna trecută, Guvernul a stabilit condiții stricte pentru concediile medicale. Astfel, potrivit propunerii Ministerului Sănătății, acestea ar urma să fie verificate la domiciliu, cu poliția.

Potrivit inițiativei, persoanele care îşi iau concediu medical vor fi verificate la domiciliu de reprezentanți ai angajatorilor, Casei de Asigurări şi ai poliției, iar dacă nu sunt găsite acasă nu vor mai primi indemnizația de asigurări sociale aferente concediului respectiv.

În sistemul propus de ministerul Sănătății sunt prevăzute şi măsuri prin care se reduc termenele după care se pot prelungi concediile medicale. Prin introducerea noilor prevederi, ministerul Sănătății urmăreşte reducerea drastică a numărului celor care fraudează sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel încât de acestea să poată beneficia numai cei care au într-adevăr nevoie de îngrijiri medicale.

De asemenea, în sistemul propus, creşte cuantumul amenzilor pentru cei care nu respectă prevederile legale în acordarea concediilor medicale.

Ordonanța de urgență prevede, totodată, că durata cumulată a concediilor medicale acordate de medicul de familie pentru un asigurat nu poate depăşi 30 de zile calendaristice în ultimul an, față de 45 de zile cât era până acum.

Ana Sidon

Sursa foto: bihon.ro

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Cititor, 21 aprilie 2010
Nu inteleg supararea dl. Campeanu:"Cum adică să vină polițistul la ușa omului, să vadă dacă e acasă" Cred ca distinsul domn are nevoie de consultanta juridica si eventual sa verifice ce se citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.