ACTUALITATE 21 iunie 2015

„Ghidul persoanelor cu traumatism vertebro-medular” – o carte utilă oricui

de Mirela Cara Dragu | 1084 vizualizări

Experiența de viață prin care a trecut l-a determinat pe Ciprian Anton să își dorească să publice o carte prin care să îi ajute pe cei care, printr-o conjunctură nefavorabilă, ajung dependenți de scaunul rulant. „Trecerea într-un nou registru existențial al incapacităților, al suferinței și al neadecvării la funcționarea normală poate fi șocantă, la fel ca și utilizarea permanentă a scaunului rulant”, spune co-autorul cărții în pagina de deschidere a acesteia. 

Începută în 2008 și scrisă împreună cu psihoterapeutul Mariana State, cartea intitulată „Ghidul persoanelor cu traumatism vertebro-medular” a fost lansată vineri la Sfântu Gheorghe, în prezența celor doi autori și a reprezentantului Asociației „Ecou”, Mădălin Guruianu, care a depus eforturi în vederea finalizării proiectului editorial.

Citeşte şi povestea lui Ciprian Anton, omul care până la 35 de ani a trăit deja două vieți

Departe de a fi o lucrare medicală scrisă într-un limbaj științific, ghidul abordează problema dizabilităţii atât din punct de vedere pragmatic, oferind informații despre cum se poate descurca un om afectat de un accident cu efecte iremediabile asupra coloanei, dar și din punct de vedere emoțional, trasând direcții în privința modului de abordare și raportare la noua situație atât de către persoana în cauză, cât și de către cei din jur. „Mă bucur foarte mult că am acest ghid în mână după atâția ani de când îl tot lucrăm și îmi doresc să ajungă la oamenii care au ce învăța din acest ghid, indiferent că sunt persoane cu handicap sau persoane valide care intră în contact cu persoane aflate la necaz”, a spus Ciprian Anton.

„Am observat cum trauma medicală are o pondere mare în preocuparea pacientului, în schimb trauma emoțională nu este luată deloc în calcul. Experiența îmi arată că persoana informată este prima care acționează în interesul ei”, a spus la rândul său psihoterapeutul Mariana State. Aceasta a adăugat: „Când viața te pune într-un nou registru, deja informația dispare, reperele sunt reduse, persoanele traumatizate de obicei sunt izolate, nu prea ies și atunci ne-am dorit ca acest ghid să fie un reper nu doar ca o busolă, ci să învețe să acționeze recuperarea pas cu pas”.

Apărută la Editura Tinta Arcuș, cartea le redă oamenilor cu handicap încrederea că, învățând să se descurce în noua variantă de existență, vor putea avea nu doar o viață socială normală, ci și o familie, o viață autonomă sau o viață profesională la fel cu a oricărui om normal. Ghidul va avea un preț de copertă de 18 lei și va putea fi achiziționat prin comandă la mail antonciprian24@yahoo.com.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.