ACTUALITATE 14 noiembrie 2013

Primăria Sfântu Gheorghe renunţă la parcarea subterană, din lipsă de fonduri

de Agerpres | 1159 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe renunţă, din lipsă de fonduri, la construirea unei parcări subterane în centrul istoric al municipiului, însă va continua proiectul de modernizare a zonei şi crearea unei pieţe pietonale.

Primarul Antal Árpád a declarat, joi, că amenajarea parcării subterane a fost evaluată la peste 2 milioane de euro, sumă ce depăşeşte în momentul de faţă posibilităţile financiare ale oraşului.

„Noi am elaborat acest proiect în anul 2008, când starea economică era mult mai bună şi erau şi investitori interesaţi de un parteneriat public-privat pentru realizarea parcării. Am renunţat, pe de o parte, din cauza crizei financiare, a faptului că doar Primăria a rămas să investească, iar pe de altă parte şi din cauza configuraţiei terenului, care, în urma unor studii, a arătat că ar fi necesitat nişte costuri suplimentare faţă de cele preconizate. Mie îmi pare rău pentru acest proiect, pentru că ar fi dat un aer mai modern, mai european oraşului”, a spus primarul Antal Árpád.

Parcarea subterană, care ar fi trebuit construită pe strada Libertăţii, mai exact în piaţa aflată în faţa Prefecturii, Consiliului Judeţean şi Galeriei de Artă, ar fi avut circa 200 de locuri. Autorităţile locale vor încerca să rezolve în alt mod problema locurilor de parcare.

De anul viitor municipalitatea va închide traficul rutier în centrul istoric, zona urmând să fie destinată exclusiv traficului pietonal. „Anul viitor demarăm lucrările de modernizare a centrului oraşului şi, în sfârşit, Sfântu Gheorghe va avea o piaţă centrală pentru pietoni, unde nu vor circula maşini. (...) Vom încerca să redăm farmecul oraşului din secolul al XIX-lea. Scopul nostru este să reorganizăm circulaţia în aşa fel încât să fie greu pentru autoturisme să vină în centru, deci centrul oraşului să nu mai fie o zonă de tranzit”, a mai spus Antal Árpád.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.