ACTUALITATE 12 noiembrie 2013

Primăria Sfântu Gheorghe vrea să extindă ajutorul de minimis pentru IMM-uri pe o perioadă de şapte ani

de Agerpres | 736 vizualizări

Autorităţile locale din municipiul Sfântu Gheorghe vor să extindă pe o perioadă de şapte ani schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, în scopul stimulării investiţiilor şi creării de noi locuri de muncă.

Primarul municipiului, Antal Árpád, a declarat că schema de minimis introdusă în acest an pentru a compensa majorarea cu 50% a impozitelor plătite de societăţile comerciale s-a dovedit a fi o decizie bună, pentru că au câştigat astfel atât autorităţile, cât şi întreprinzătorii, care şi-au recuperat o parte din banii plătiţi în plus la bugetul local.

Antal Árpád a declarat că va propune Consiliului Local să aprobe o hotărâre prin care ajutorul de minimis să fie extins pe o perioadă de 7 ani, respectiv din 2014 până în 2020, iar pentru finanţarea acestui program să se stabilească un buget total de 2,1 milioane de euro, adică 300.000 de euro pe an. Autorităţile estimează că de acest ajutor vor putea beneficia anual circa 100 de oameni de afaceri din Sfântu Gheorghe.

„Este o propunere pe care o voi susţine în faţa Consiliului Local, pentru că eu cred că trebuie să încurajăm mediul de afaceri şi să stimulăm crearea de noi locuri de muncă în municipiul Sfântu Gheorghe”, a spus Antal Árpád.

Anul acesta aproape 80 de firme au depus cereri pentru a beneficia de ajutorul de minimis, iar banii au putut fi obţinuţi pe bază de proiecte şi folosiţi pentru acoperirea dobânzilor aferente creditelor sau contractelor de leasing, reabilitarea clădirilor, amenajarea spaţiilor verzi, participarea la târguri şi expoziţii, achiziţionarea de materiale promoţionale, efectuarea de studii de piaţă, achiziţionarea de echipamente IT, realizarea de site-uri web, introducerea sistemelor de standardizare şi certificare a calităţii, servicii de consultanţă, achiziţionarea de mobiler pentru dotarea spaţiilor comerciale, de producţie şi servicii etc. Programul s-a derulat în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Covasna.

Primarul Antal Árpád a mai spus că anul viitor impozitele pe clădiri, terenuri şi maşini nu vor fi majorate în municipiul Sfântu Gheorghe nici pentru persoanele fizice, nici pentru persoanele juridice, dar e posibil să crească anumite taxe locale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.