[singlepic=539,250,250,,left]Născută pe 2 septembrie 1985 la Sfântu Gheorghe, actriţa Andrea Gavriliu a fost cuprinsă în ultimul proiect de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ al regizorului Radu Afrim, piesa „Herr Paul“ de Tankred Dorst. În „Herr Paul”, tânăra actriţă din Sfântu Gheorghe joacă rolul Anitei, alături de nume cu rezonanţă precum Cezar Antal şi Lucreţia Mandric. Absolventă a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul

Născută pe 2 septembrie 1985 la Sfântu Gheorghe, actriţa Andrea Gavriliu a fost cuprinsă în ultimul proiect de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ al regizorului Radu Afrim, piesa „Herr Paul“ de Tankred Dorst. În „Herr Paul”, tânăra actriţă din Sfântu Gheorghe joacă rolul Anitei, alături de nume cu rezonanţă precum Cezar Antal şi Lucreţia Mandric. Absolventă a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş Bólyai Cluj-Napoca, secţia actorie română, clasa profesorului Bács Miklós, Andrea Gavriliu nu a revenit la Sfântu Gheorge- deşi simte pentru Teatrul Andrei Mureşanu (TAM) o afecţiune firească, dobândită în anii premergători transformării sale în profesionist al scenei. În prezent, Andrea Gavriliu face parte din trupa Teatrului Tineretului de la Piatra Neamţ, fiind considerată a fi „o achiziţie ca o bijuterie“ a acestuia.

Încă din vremea repetiţiilor la „Herr Paul”, Andrea Gavriliu a acceptat să acorde un interviu pentru Observatorul de Covasna, interviu finalizat între scurtele pauze dintre repetiţii, scenă, spectacole… şi iar repetiţii.

- Andrea, care sunt primele tale amintiri legate de teatru şi cum ai devenit, practic, un om al acestei lumi?

- Primele amintiri sunt legate de perioada în care urmam cursuri de balet în Sfântu Gheorghe şi obişnuiam să avem reprezentaţii pe scena TAM. Legătura s-a concretizat în clasa a X-a când am intrat în trupa de teatru a Colegiului Naţional Mihai Viteazul, sub îndrumarea actorului Sergiu Aliuş, iar mai apoi a actorilor Florin Vidamski şi Fatma Mohamed. Decizia finală am luato în clasa a XI-a, când lucram la piesa „Începem!“ după I. L. Caragiale, Florin Vidamski şi Fatma Mohamed - atunci am trăit pentru prima dată experienţa lucru lui de calitate şi ajunsesem să-mi petrec foarte mult timp în compania acelor oameni, care m-au contaminat cu universul lor. În acea perioadă, regizorul Radu Afrim monta la TAM spectacolele „Alge“ şi „Trei surori“, pe care le-am văzut de nenumărate ori şi în care îmi doream enorm de mult să joc şi eu. Probabil că aş fi putut urma multe alte meserii, dar pur şi simplu nu mă vedeam desprinzându-mă de lumea aceasta, care îmi surâdea din ce în ce mai mult.

- Şi totuşi, ce-ar fi fost dacă nu ar fi fost să alegi teatrul?

- Nu sunt de acord cu actorii care spun că nu ar putea exercita nici o altă meserie decât aceea de actor, simţinduse neputincioşi în afara sferei teatrului. Înainte de a mă hotărî să dau la actorie, mă gândeam la limbi străine. Probabil că aş fi urmat Facultatea de Litere, nu îndrăznesc să afirm că aş fi fost foarte nefericită sau frustrată în cazul în care aş fi făcut-o. Însă baletul - de la care am dobândit o doză importantă de iubire faţă de scenă şi apoi experienţele cu trupa de teatru din liceu au însemnat atât de mult pentru mine, încât dacă mă imaginam aşezată la un birou, traducând o zi întreagă texte, mă durea.

- Povesteşte-ne puţin despre prima perioadă de după admiterea la Teatru. Am aflat de legăturile tale iniţiale cu această lume, dar presupun că diferen ţele la contactul complet, ca parte impli cată direct, au fost unele puternice...

- Perioada de după admitere, mai ales cea din primul an de facultate, a fost cea mai grea. Faptul că aveam legături cu această lume de dinainte nu mai avea nicio relevanţă, parcă se ştersese totul cu buretele. Nu mai eram decât 17 studenţi neajutoraţi care trebuiau să dedice zilele şi nopţile pentru a se pregăti pentru această meserie. Întrebarea dacă am luat decizia potrivită devenise atunci foarte acută. Dar în momentul în care munca începuse să dea roade - întâia oară când am pus piciorul pe scena Teatrului Naţional din Cluj, prima improvizaţie reuşită, m-au facut să mă simt acolo ca acasă. Trebuie aici să menţionez neapărat persoana care a fost alături de noi timp de patru ani: domnul profesor Miklós Bács. Spunea că scopul lui în lucrul cu noi este să ne facă să devenim oameni în primul rând şi apoi actori.

- Poţi vorbi, deja, de actori şi regizori cu care ai lucrat şi te-au marcat, nu doar ca artist ci şi ca om?

- Mă simt enorm de norocoasă pentru că într-un timp atât de scurt de la absolvirea facultăţii am avut şansa să lucrez cu nume mari ale teatrului românesc: domnul regizor Alexandru Dabija, care m-a făcut să mă simt din nou ca în anul I în lucrul la piesa „Cu dragostea nu-i de glumit“ de Alfred de Musett şi care cu şarmul şi inteligenţa sa reuşeşte să farmece un teatru întreg. Lucrul cu Radu Afrim a fost împlinirea dorinţei mele din liceu. Mi-a dăruit un personaj, Anita din piesa „Herr Paul“, care îmi este foarte drag şi totodată şansa de a semna coregrafiile spectacolelor „Herr Paul“ şi „Sufletul. Puncte de veghere“, după Dimitri Dinev şi pus în scenă la Teatrul Maria Filotti din Brăila. De asemenea, regizorii Ana Mărgineanu şi István K. Szabó sunt nume care cred eu că trebuie menţionate.

- Se fac compromisuri în actorie? Ce compromisuri ai face tu însăţi?

- Compromisuri cred că fac de când am ales această meserie... Faptul că o exercit ştiind că nu-mi aduce satisfacţii financiare, e deja un semn. Faptul că îmi pun neîncetat la îndoială talentul şi aptitudinile, dar şi ideea de a-mi întemeia într-o zi o familie, fac ca acestă meserie să fie un compromis în sine.

- Cât de legată te mai simţi acum de TAM, ai putea lucra aici?

- TAM va rămâne întotdeauna un loc special pentru mine. Mi-ar face mare plăcere şi aş fi onorată să colaborez cu actorii săi, pe care i-am admirat mereu.

- Ai şi planuri de viitor?

- Sună cam lipsit de imaginaţie pentru o tânără actriţă, dar încerc să rămân cât se poate de realistă în ceea ce priveşte acestă meserie, atât de surprinzătoare. Deocamdată nu vreau decât să lucrez cât mai mult şi să acumulez experienţă. Încerc pe cât posibil să nu ratez nimic. Plănuiesc să fac roluri bune sub îndrumarea celor mai buni regizori şi să mă mişc pe cât posibil, pentru că nu-mi place să stau prea mult într-un singur loc.

- Spune-ne despre o dorinţă ascunsă de-a ta - ceva la care visezi, ceva ce-ţi doreşti foarte mult.

- Îmi doresc foarte mult să lucrez cu regizorii Silviu Purcărete şi Victor Ioan Frunză. Doamne-ajută!...

Monica Rizea