STIREA ZILEI 2 decembrie 2020

Cel mai melancolic 1 Decembrie din istoria recentă?

de Covasna Media | 2480 vizualizări

Cum s-a desfăşurat sărbătoarea de Ziua Națională în județul Covasna

Cu mască de protecție și fără paradă militară. Așa au sărbătorit covăsnenii cei 102 ani scurși de la Marea Unire. Evenimente, într-un format restrâns din cauza situației epidemiologice, s-au organizat în mai multe locuri din județ, așa cum s-a întâmplat, de altfel, și în restul țării. În timp ce unii covăsneni spun că sărbătoarea a fost una tristă, fără farmec, alții susțin că au simțit mai profund ca niciodată însemnătatea Zilei Naționale.

Ceremoniile organizate de Ziua Națională a României nu au lipsit nici anul acesta, chiar dacă au fost derulate în condiții speciale din cauza pandemiei. La Sfântu Gheorghe a avut loc o ceremonie cu depuneri de coroane la Grupul Statuar „Mihai Viteazul”, dar cu efective reduse, fără tehnică militară și fără public, pentru a putea respecta prevederile legale privind numărul de participanți. N-au lipsit însă tradiționalele discursuri privind însemnătatea sărbătorii.

„Pandemia care a lovit crunt întreaga omenire, nu a ocolit România și nici măcar județul nostru, de aceea, ceremonialul de astăzi are un format restrâns pentru a respecta măsurile stabilite la nivel național și local. Acest lucru nu ne împiedică să ne amintim de înaintașii noștri, de un Mihai Viteazul, cel care reușea pentru întâia oară, prin forța armatei sale, unirea tuturor într-un singur stat, să ne amintim de un Alexandru Ioan Cuza, care prin reformele sale a modernizat Statul Român și totodată Armata României. Să ne amintim de bravii oșteni, pentru că știm cu toții că Armata a fost unul dintre pilonii pe care s-a construit edificiul național, iar sacrificiul ostașilor pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial a fost răsplătit de izbânda Marii Uniri înfăptuită prin voința tuturor românilor”, a punctat, în luarea sa de cuvânt, comandantul Garnizoanei Sfântu Gheorghe și al Centrului Militar Județean, locotenent colonelul Dorin Neagu.

Acesta a încheiat discursul cu trecerea în revistă și a eroilor din zilele noastre – personal medical, pompieri, jandarmi, polițiști și militari. 

„În aceste momente grele prin care trece întreaga Românie, alături de întreaga lume, momente în care ne luptăm cu un dușman invizibil și extrem de periculos, se cuvine să aducem un omagiu și celorlalți oșteni aflați în linia întâi. Mă gândesc aici la medici, la personalul sanitar, care de câteva luni bune duc o luptă continuă pe „frontul” din spitale pentru salvarea de vieți omenești. Mă gândesc de asemenea la pompieri, la jandarmi, la polițiști și la militarii care sunt la datorie non-stop și care veghează ca noi, toți ceilalți, să fim în siguranță, dar și la celelalte sectoare de activitate, care sunt strict necesare în viața de zi cu zi. Noi militarii prețuim și onorăm Ziua Națională a României, o păstrăm în suflet ca pe un simbol sfânt, cu credința că nu este misiune mai înălțătoare decât să slujești sub jurământ Patria în care te-ai născut. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român, Armata României și să odihnească în pace sufletele eroilor neamului nostru”, a mai spus locotenent colonelul Dorin Neagu.

Mesajul Prefecturii: apel pentru respectarea măsurilor de protecție

Este primul an din istoria recentă în care au lipsit sutele de covăsneni care se adunau altădată în centrul municipiului reședință de județ pentru a celebra împreună, primul an în care n-au răsunat cântece patriotice sau primul an fără spectacol folcloric, aviatic sau de alt fel. Totuși, anul acesta, pe primul loc a fost siguranța tuturor, ne-a spus subprefectul județului Covasna, Cosmin Boricean.

„Consider că, având în vedere contextul actual, era singura modalitate de a sărbători și a marca oarecum această zi atât de importantă pentru noi ca și popor și a primat sănătatea oamenilor și siguranța. Să sperăm că anul viitor vom fi cu toții în altă situație din punct de vedere epidemiologic și ne vom putea întâlni și sărbători împreună așa cum se cuvine Ziua Națională a României”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, după încheierea evenimentului, subprefectul Cosmin Boricean.

Această zi a fost, totuși, solemnă, dar și cu bucurie, pentru că le-a oferit oamenilor ocazia de a se reconecta la valorile naționale și la spiritul neamului, se arată în mesajul Prefecturii Covasna, postat pe site-ul instituției.  

„Dacă în 1918, convocarea Adunării Naționale era deschisă cu îndemnul „Istoria cheamă la fapte!” astăzi, același îndemn, are o rezonanță ușor diferită, dar la fel de vie. Este mesajul nostru de astăzi, apelul către toți cetățenii județului Covasna pentru respectarea măsurilor de protecție stabilite în contextul epidemiologic actual. Acțiunile noastre, ale tuturor, în aceste vremuri, sunt cele care ne vor ajuta să depășim toate dificultățile pe care le întâmpinăm. Aceste măsuri sunt armele noastre de astăzi. Sunt singurele mijloace de luptă de care dispunem, cu toții, pentru a ne proteja nu doar pe noi, ci și familiile noastre, prietenii noștri, și identitatea românească, cu tot ce presupune aceasta”, a transmis marți Instituția Prefectului.

„Acordurile imnului de stat au străpuns liniștea așternută de peste o lună la colegiul nostru”

În alți ani nelipsită de la festivitățile din fața grupului statuar din centrul orașului, echipa Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe nu a lăsat pandemia și faptul că școala s-a mutat în online să oprească gestul de a marca, într-un fel, Ziua Națională. Așa că, în curtea CNMV, marți s-a organizat un mic eveniment special, cu efectiv extrem de redus – cam cinci, șase persoane cu totul. S-a înălțat steagul pe catargul din curtea instituției, a răsunat Imnul Național și s-a depus o coronă de flori la bustul Voievodului Mihai Viteazul.

„La 1 Decembrie 1918, Iuliu Maniu se întreba cum poate mulțumi sorții pentru împlinirea unirii. Tot el oferea și un răspuns pentru acest semn de întrebare: „Mulțumirea şi recunoştinţa noastră faţă de această graţie a Providenţei nu ne-o putem arăta decât dovedindu-ne vrednici în aceste sărbătoreşti clipe de însemnătatea timpurilor pe care le trăim”. La fel și noi, pornind de la sensul cel mai profund al acestor cuvinte considerăm că sunt și trebuie să fie la fel de actuale.

Astfel, astăzi, în acest context pandemic, nu puteam să asistăm indiferenți la cea mai mare sărbătoare din calendarul nostru istoric. Așa cum idealul Unirii a fost viu în sufletele înaintașilor noștri începând cu epoca lui Mihai Viteazul, la fel și noi avem datoria să păstrăm vii aceste sentimente ale unității și solidarității.

Trebuie să facem cunoscut faptul că dacă azi suntem în situația de a ne spune liber cuvântul și de a ne pronunța neîmpiedicați dorința de manifestare democratică, avem să mulțumim înaintașilor noștri, reprezentanților națiunii române care au făcut posibile evenimentele de la 1 Decembrie 1918.

Astăzi, în numele întregii comunități de cadre didactice și elevi de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, împreună cu două cadre didactice (prof. Balog Constanța și prof. Mitroi Olga) și un elev (Todoran Bogdan din clasa a XII-a A) conducerea colegiului a ales să marcheze această sărbătoare prin depunerea unei coroane tricolore la bustul  precursorului Marii Uniri de la 1918 și în același timp, mentor spiritual al școlii noastre – marele voievod Mihai Viteazul. Acordurile imnului de stat au străpuns liniștea așternută de peste o lună la colegiul nostru și ne-au amintit că indiferent de vremurile pe care le trăim trebuie să fim uniți în gânduri și simțiri”, ne-a spus directorul adjunct al CNMV, profesoara de istorie, Maria Băilă.

„Spiritul Marii Uniri este și trebuie să rămână viu în sufletele tuturor românilor”

Și la Întorsura Buzăului de Ziua Națională a României a avut loc un eveniment restrâns, unde au participat reprezentații Primăriei, ai Consiliului Local și preoții orașului.

„Sărbătorirea Zilei Naționale a României nu putea trece fără să i se acorde atenția necesară. Acest an a fost unul atipic din foarte multe puncte de vedere, motiv pentru care inclusiv festivitățile prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 decembrie au fost diferite față de alți ani (fără public, tehnică militară etc). În acest an, această zi importantă pentru noi am fost nevoiți să o sărbătorim cu distanțare și în număr restrâns de participanți, motiv pentru care marcarea marelui eveniment a fost simbolică. Alături de preoții parohi din Întorsura, împreună cu domnul primar și câte un reprezentant al fiecărei formațiuni politice prezente în Consiliul Local, am participat la slujba de comemorare a eroilor înfăptuitori ai Marii Uniri, urmată de o depunere de coroane din partea Primăriei orașului, a Consiliului Local și a parohiei Bisericii Ortodoxe din Întorsura. Spiritul Marii Uniri este și trebuie să rămână viu în sufletele tuturor românilor, să ne îndemne la unitate și să ne facă mai buni”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, viceprimarul de la Întorsura Buzăului, Silviu Popica.

„Marcarea Zilei Naționale a fost făcută și de organizația Întorsura Buzăului a PNL, care a depus o coroană de flori ca onor adus înfăptuitorilor Marii Uniri. Pentru a respecta regulile de distanțare impuse, evenimentul s-a desfășurat separat de depunerea de coroane a Primăriei”, a mai precizat Silviu Popica.

La Covasna: „Nu putem lăsa pandemia să ne strice tradiția”  

Nici la Covasna Ziua Națională a României n-a rămas nemarcată. În fața Monumentul Ostașului Român din Voineștii Covasnei, toți cei 12 elevi care au participat la concursul de eseuri dedicat acestei sărbători au fost premiați. A urmat un program artistic mai restrâns decât altădată, spune președintele Asociației GRIT, Florentina Teacă. Sărbătoarea, spune ea, a fost ceva mai tristă decât în alți ani, pentru că i-a lipsit farmecul dat altădată de mulțumea mare de participanți. 

„Eu sunt convinsă că atunci când au scris le-a rămas ceva și în minte și înțeleg cine a făcut Unirea, că doar asta ne dorim, să știe de ce sărbătorim Ziua Națională pe 1 Decembrie și cel puțin participanții la concurs sunt convinsă că știu. Bine, știu și alții de la orele de istorie, dar ăsta a fost scopul nostru. Atunci când ne-am adunat la monument i-am premiat pe copii, am pus și câte o coroană de flori, iar apoi, cu artiști locali Alina Oană, Ana Sandulea, Tudor Mircea, am făcut un mic program pentru că în fiecare an noi așa facem și nu putem lăsa pandemia să ne strice tradiția. Unirea asta au făcut-o strămoșii noștri acum 100 de ani în condiții mult mai grele decât astăzi și mie mi se pare jenant să stăm acasă și să ne uităm la televizor. Măcar atâta putem să facem și noi. Am avut public, nu foarte numeros. Am purtat mască, am păstrat distanța. N-am fost foarte mulți, dar îmi place să cred că cei mai buni dintre noi am fost prezenți. Am încercat să marcăm sărbătoarea atât cât am putut, cu puterile noastre, pentru că nu poți să lași Ziua Națională nesărbătorită”, ne-a spus Florentina Teacă.

„Am resimțit sărbătoarea asta mult mai puternic față de alți ani, din cauza situației în care ne aflăm. A fost un moment emoționant. Am participat cu tot dragul, pentru țara noastră, pe care o iubesc și pentru eroii care și-au vărsat sângele pentru ea. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, ne-a spus și interpreta Ana Sandulea.

Totodată, marți, la primele ore ale dimineții, într-un număr restrâns, s-a marcat Ziua Unirii și la Vâlcele. Localnici, membrii ai Grupului Vocal Voievozii Munților și câțiva interpreți de muzică populară, Cristian Fodor și Ciprian Roman, în căruțele împodobite cu tricoloruri, au refăcut simbolic un drum în cinstea înaintașilor, pornind de la Biserica din sat, după care au oprit și la Cimitirul Eroilor din Comuna Vâlcele, după cum a spus preotul din localitate, Vasile Antonie Tămaș, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acțiune de curățenie la Cimitirul Eroilor din Sfântu Gheorghe

Tot în cinstea sărbătorii de 1 Decembrie, cu câteva zile înainte, câțiva membri ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir” au făcut ordine în Cimitirul Eroilor din Sfântu Gheorghe.

„Am fost în jur de zece persoane sâmbătă. Am trecut pe acolo și am făcut curățenie la morminte, am pus panglică tricoloră la fiecare cruce. Am văzut că cimitirul eroilor ruși care este alături este curat și îngrijit, iar acolo unde sunt eroii noștri români erau frunze, mizerie și morminte neîngrijite. Am mobilizat niște colegi de la Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități din Sfântu Gheorghe și împreună cu ei și cu niște colegi de la Garnizoana de la Vânători am venit de bunăvoie, voluntar, și o să mai facem acțiunea asta în primăvară. Vom relua pentru că acum e frig și mai e de lucru. Trebuie reparate și crucile. Am promis că o să facem asta”, ne-a spus președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir”, Ionel Dănăilă.

Astfel, ziua de marți a venit și ea cu învățămintele ei. Aceasta ne-a demonstrat încă odată că valorile sacre și tradițiile merită păstrate, chiar și acum, sau mai ales acum, însă cel mai important este să avem grijă de noi și de cei din jur. În acest an, 1 Decembrie parcă a fost mai mult o sărbătoare interioară, celebrată mai degrabă în liniște și pace. Nu a fost despre fanfară, defilări militare, cântece patriotice sau sute de tricoloruri fluturate în văzul tuturor. A fost, într-adevăr, poate și o sărbătoare ceva mai melancolică, dar, până la urmă, a fost  o zi care ne-a demonstrat că este posibil să îți iubești țara și altfel, nu neapărat prin a bifa prezența fizică la sărbători, ci prin a fi un cetățean mai bun, mai onest, mai cinstit, mai interesat de binele semenilor.

La mulți ani, România!

Sursă foto: Observatorul de Covasna, Facebook/Primăria Întorsura Buzăului, Asociația GRIT

Daniela Luca

Iulia Drăghici – Taraș 

David Leonard Bularca 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.