SPORT 16 octombrie 2008

Tradiţie de 28 de ani în karate

de Covasna Media | 1304 vizualizări

Chiar dacă în timpul regimului comunist acest sport a fost interzis, iubitorii de karate au reuşit să păstreze tradiţia acestui sport în România. Unul dintre iubitorii de karate este Mihai Balint, în prezent instructor WSKF, examinator şi arbitru categoria C, posesorul centurii negre 4 Dani. Mişi, cum îi spun apropiaţii, este unul dintre acei karateka ce a reuşit să ducă mai departe un sport care a fost interzis din anul 1982 până în 1990. Mişi are 28 de ani de când practică acest sport şi îl împărtăşeşte şi altor doritori prin antrenamentele pe care le ţine de trei ori pe săptămână în sala mică de sport a Colegiului Naţional Mihai Vitezul. El este ajutat de Pall Szabolcs (centură neagră 3 Dani) şi Ferencz Tibor (centură neagră 3 Dani). De curând aceştia au fost prezenţi la Campionatul European de Karate-Do care s-a desfăşurat la Bucureşti, Cătălin Oprea reuşind să aducă ...

Chiar dacă în timpul regimului comunist acest sport a fost interzis, iubitorii de karate au reuşit să păstreze tradiţia acestui sport în România. Unul dintre iubitorii de karate este Mihai Balint, în prezent instructor WSKF, examinator şi arbitru categoria C, posesorul centurii negre 4 Dani. Mişi, cum îi spun apropiaţii, este unul dintre acei karateka ce a reuşit să ducă mai departe un sport care a fost interzis din anul 1982 până în 1990. Mişi are 28 de ani de când practică acest sport şi îl împărtăşeşte şi altor doritori prin antrenamentele pe care le ţine de trei ori pe săptămână în sala mică de sport a Colegiului Naţional Mihai Vitezul. El este ajutat de Pall Szabolcs (centură neagră 3 Dani) şi Ferencz Tibor (centură neagră 3 Dani). De curând aceştia au fost prezenţi la Campionatul European de Karate-Do care s-a desfăşurat la Bucureşti, Cătălin Oprea reuşind să aducă acasă medalia de bronz. De asemenea au mai fost şi la un stagiu de karate unde Alexandru Bartok şi Borbath Boglarka au susţinut un examen pentru obţinerea centurii negre.

Viorel Iordan: Ce a însemnat pentru voi acest Campionat European?

Mihai Balint: Pentru noi a fost mai important stagiul decât competiţia, deoarece la stagiu ai ce învăţa. Noi prin denumirea clubului Karate-Do, principala activitate este Karate-Do şi competiţia este pe planul secund. Punem accentul pe karate-do, dar participăm şi la competiţii, Cătălin Oprea a ajuns până în finală, acolo a luat locul trei.

V.I.: Ce este karate-do?

M.B.: Karate-Do. „Kara” înseamnă „gol”. De fapt mai demult însemna „chinez” sau „mâna chinezească”. Mai nou şi-a schimbat această denumire, „kara” înseamnă gol şi „te” înseamnă „mână“, deci „mâna goală”, iar „Do” înseamnă „cale”. Karate-Do înseamnă o diversitate de arte marţiale. Pentru competiţie înveţi câteva tehnici pe care le repeţi până la infinit şi aşa poţi să ajungi şi campion mondial. Dar să faci karate-do îţi trebuie chiar o viaţă întreagă şi tot nu eşti sigur că ai cuprins tot acest univers.

V.I.: Ce a însemnat pentru Alexandru şi Boglarka acest examen pentru obţinerea centurii negre?

M.B.: În primul rând, pentru acest stagiu ne-am pregătit mai bine de un an de zile. Pentru centura neagră. Alex a terminat două facultăţi, dar a zis că niciun examen nu a fost aşa de greu ca acesta. Este o împlinire. Este foarte multă muncă. Exerciţile care sunt, sunt aşa de bine gândite încât dacă nu le lucrezi pe perioadă lungă de timp, nu poţi să le faci, mai ales că într-un examen intervine şi stresul, iar capacitatea la care poate să ajungă un karateka, ca să dea tot ce ştie din el, este cam 80%.

V.I.:De când este înfiinţat clubul?

M.B: Clubul a existat înainte sub altă denumire. Prima dată a fost făcut de Lengel Joska şi doctorul Baciu. În 1990 a fost făcut Centrul de Arte Marţiale Braşov - Sfântu Gheorghe. Eu am început karate în 1980, iar după interzicerea lui în 1982 am continuat să

facem prin alte locuri. Mergeam pe câmp, prin pădure, indiferent de anotimp. În 1984 s-a înfiinţat la Casa de Cultură un curs de dansuri populare, dar pe lângă dansuri noi faceam şi karate, asta până în 1990 când s-a înfiinţat centrul. Tot în 1990, Lengel s-a retras deoarece începuse să se ocupe cu afaceri şi mi-a lăsat mie centrul. În 1991 ne-am mutat de la Sala Sporturilor la Liceul Mihai Vitezul şi de atunci suntem aici. Între timp doctorul Baciu a murit, odată cu el a dispărut şi Centrul de Arte Marţiale. Ulterior s-a înfiinţat Asociaţia Sportivă Karate-Do, dar acolo lucrurile nu au prea mers şi s-a desfiinţat şi asociaţia sportivă. Acum doi an am înfiinţat acest Club Sportiv Karate-Do Sfântu-Gheorghe.

V.I.: Câte persoane sunt legitimate la club?

M.B.: În prezent sunt 20 de persoane legitimate din care sunt şapte centuri negre. Noi am mers pe ideea să fim puţini şi buni. Este adevărat că avem nevoie de începători. Mulţi vin, puţini rămân. Vrem să ne ocupăm în această perioadă de o campanie pentru a deveni mai populari. Suntem şapte centuri negre din care eu am 4 Dani, Szabi şi Feri 3 Dani. (Pall Szobolcs, care se afla cu noi, a intrat şi el în discuţie) Anul acesta am avut examenul pentru 3 Dani şi, chiar de ziua mea, am promovat şi am obţinut centura neagră cu 3 Dani.

V.I.: De când practici acest sport?

Pall Szobolcs: Din 1991 am centură galbenă. De atunci sunt membru activ, cu o pauză de câteva luni când am avut examen de licenţă la facultate. Am terminat facultatea de sport şi sunt profesor de sport, dar nu am activat încă în această meserie pentru că nu mi-a trezit interesul. Anul acesta am fost să iau un post de profesor de sport, dar mă repartizase la Întorsura Buzăului si miar fi fost greu cu naveta, şi nici salariu nu prea merită. Să vedem poate acum se rezolvă ceva cu salariile şi poate-poate la anul.

V.I.: Ce planuri de viitor aveţi?

M.B.: Noi mergem înainte. Peste doi ani vom avea alţi trei băieţi care vor susţine examenul pentru obţinerea de centuri negre. Avem doi ani la dispoziţie ca să ne pregătim.

Viorel Iordan

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Lucian tomi, 25 iunie 2013
Da,era vorba de dr.Bacsa Alexandru,un model,mentor pentru multi,pentru noi toti.Un karateka trup si suflet sau suflet si trup.Osu ,Sensei,acolo sus ! Osu" Domn' Doctor "!
Camelia, 14 iunie 2011
Era defapt vorba de doctorul Bacsa nu Baciu , fost u nume imp pt acel club.L-am cunoscut pe acel domn si a fost trup si suflet pentru karate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.