SPORT 19 martie 2018

Test reuşit înaintea campionatelor naţionale

de Covasna Media | 603 vizualizări

Rezultate excelente obţinute de sportivii Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe la „Cupa Miados 2018“, Concurs Internațional de Judo Copii

În data de 17.03 .2018 s-a desfăsurat în Sala Transilvania din Sibiu „Cupa Miados 2018“, competiţie la care au participat peste 800 de sportivi din 60 de cluburi din ţară şi străinătate (Bulgaria, Republica Moldova şi Ungaria).

CSM Sfântu Gheorghe a participat la această competiţie de anvergură cu patru sportivi din grupa de  performanţă, antrenor Petru Oltean, rezultatele acestora find următoarele: Boieriu Radu - loc II, medalie de argint U13 +60 kg; Lungu Briana - loc II medalie de argint U11 -36 kg; Oltean Veronica- Elena loc III, medalie de bronz U13 -29 kg; Gărăiacu Electra loc V U11 -26kg, şi cinci sportivi din grupa de preselecţie performanţă pregătiţi de antrenoarea Cristina Oltean: Andronic Vlad U11 - 27 kg loc IX din 44 de sportivi înscrişi pe categorie, Huţul Ştefan loc XI U11 -30 kg, 50 sportivi în categorie, Puşcărău Dragoş loc XI U11 -34 kg categorie cu 43 sportivi înscrişi, Lazăr Cristina loc XI U13 -36kg cu 21 sportive pe categorie, Ilyes Robert loc IX U13 -42kg cu 24 de sportivi înscrisi în concurs. Prestaţia acestora poate fi considerată una bună având în vedere numărul mare de sportivi pe categorie şi una foarte bună comparativ cu unele cluburi cu bugete colosale şi condiţii foarte bune de pregătire care au plecat acasă cu „mâna goală“, fără medalii, aici potrivindu-se proverbul „omul sfinteşte locul“ sau, în cazul sportivilor, „antrenorul sfinţeste locul“ - copii sunt la fel peste tot depinde doar pe mâna cui ajung.

„Scopul acestei competiţii pentru noi a fost unul de verificare a nivelului de pregătire al sportivilor înaintea campionatelor naţionale, a fost o competiţie de nivel mare bine organizată, cu foarte mulţi sportivi buni înscrişi pe categorii de ani şi greutate. Mulţumim pe acestă cale tuturor acelora care au contribuit la participarea noastră la această competiţie“, a declarat antrenorul Petru Oltean.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.