SPORT Acum 9 ore, 37 minute

Sepsi OSK, în continuare fără niciun punct în play-out

de Agerpres | 248 vizualizări

Farul Constanța a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 4-1 (0-1), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a patra a fazei play-out a Superligii de fotbal.

Farul, inspirată de Denis Alibec, cu un gol și două pase decisive, a făcut o repriză secundă excelentă, cu patru goluri marcate într-o jumătate de oră de joc.

În prima repriză, controlată de Sepsi OSK, Farul a avut o ocazie mare prin Narek Grigorian (20), dar portarul Gyenge a respins. Dorian Babunski (21) a fost aproape de a deschide scorul pentru gazde, dar portarul Alexandru Buzbuchi a fos providențial.

Sepsi OSK a deschis scorul în min. 33, prin Darius Haruț, din penalty, după un fault comis de Victor Dican asupra lui Dimitri Oberlin.

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a ratat desprinderea imediat după pauză, prin Mihajlo Neskovic (46), singur cu Buzbuchi.

Farul a egalat prin Eduard Radaslavescu (59), lansat excelent de Alibec. Dican (65) a ratat șansa de a aduce în avantaj echipa pregătită de Gheorghe Hagi, dar a reușit-o apoi Ionuț Larie din penalty (68), după ce portarul Gyenge l-a lovit pe Gustavo Marins la o ieșire neinspirată. Gyenge a mai gafat o dată (70), iar Alibec a marcat din lovitură liberă la colțul scurt (70). Lansat excelent de Alibec, Ionuț Vînă a închis tabela (88), la o ieșire neinspirată a lui Gyenge.

Farul are 23 de puncte, fiind pe locul 4 în play-out. Sepsi OSK e pe locul 8, cu 21 de puncte.

Sepsi OSK nu a mai învins în Superligă din 24 februarie (2-1, la UTA), are cinci înfrângeri consecutive și un punct în ultimele șase etape.

Farul nu a mai câștigat un meci de campionat din 15 februarie (2-0, la Dinamo), având șase meciuri consecutive fără victorie, trei egaluri, trei eșecuri. Pentru echipa dobrogeană aceasta este cea mai clară victorie din acest campionat.

În sezonul regulat, cele două echipe și-au împărțit victoriile în meciurile directe, 2-1 pentru Farul și 1-0 pentru Sepsi OSK.

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FC Farul Constanța 1-4 (1-0), Arena Sepsi OSK - Sfântu Gheorghe

Au marcat: Denis Haruț (33 - penalty), respectiv Eduard Radaslavescu (59), Ionuț Larie (68 - penalty), Denis Alibec (70), Ionuț Vînă (80).

Arbitru: Marcel Bîrsan; arbitri asistenți: Vasile Marinescu, Ionuț Traian Neacșu (toți din București); al patrulea oficial: Vasile Buzea (Giurgiu)

Arbitru video: Sebastian Colțescu (București); arbitru asistent video: Cristina Mariana Trandafir (București)

Observatori: Irina Mirt (București) - CCA, Romulus Chihaia (București) - LPF

Sepsi OSK: Gyenge – Oteliţă (Simic 58), Ninaj, Haruţ, A. Dumitrescu (Fl. Ştefan 58) – Neskovic, C. Matei (Debeljuh 80), Sota Mino – El Sawy (Oroian 69), Babunski (M. Coman 58), Oberlin. Antrenor: Dorinel Munteanu.

Farul: Buzbuchi - Sîrbu, Larie, Gustavo Marins, C. Ganea (Ţîru 90+5) – Radaslavescu (A. Ciobanu 80), Dican, Vînă – N. Grigoryan (M. Bălaşa 81), Alibec (N. Popescu 90), Băsceanu (Doicaru 81). Antrenor: Gheorghe Hagi.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.