SPORT 10 martie 2018

(Update) Punct în ultimul minut pentru Sepsi OSK

de Covasna Media | 977 vizualizări

Echipa de fotbal Sepsi OSK Sf. Gheorghe a debutat în play-out-ul Ligii I cu o remiză de răsunet pe terenul celor de la Concordia Chiajna. Scorul final al întâlnirii a fost egal, 1-1, partida având o derulare halucinantă.

Covăsnenii au început excelent acest meci, prima ocazie aparținându-i lui Fülöp István. Acesta a recuperat în fața propriului careu, după care a făcut o cursă de 80 de metri și l-a presat pe portarul advers, Caparco. Fülöp a băgat o alunecare și l-a deposedat pe portar, dar nu a mai avut răgaz să se ridice și să marcheze. 

Jocul foarte bun al formației noastre a continuat, iar în minutul 18 Ibrahima Tandija a trimis din foarfecă laterală însă pe centrul porții. Goal-keeper-ul advers a respins greu, iar Gorrin a urmărit și a ratat o altă ocazie uriașă. Felipe Oliveira a centrat apoi periculos din stânga, pentru Fülöp, care a reluat cu vârful bocancului din poziție incomodă, fără forță. O altă incursiune pe extrema stângă s-a soldat cu o centrare a lui Felipe Oliveira, iar Patrick Petre a reluat periculos cu capul, însă Caparco a prins mingea pe linia porții. 

Finalul primei reprize a avut însă o derulare paradoxală. Felipe Oliveira a fost eliminat foarte ușor, după un fault asupra lui Nivaldo, pentru care a primit cartonașul galben. Cum lusitanul nostru mai avea un avertisment, încasat în secunda 12 (probabil cel mai rapid al campionatului), el a fost eliminat.

Descumpăniți, jucătorii noștri au primit un gol în cel de-al treilea minut de prelungiri. La un corner, Rîmniceanu a ezitat, nici nu a ieșit dar nici nu a rămas în poartă, iar de această indecizie a profitat fundașul Chiajnei, Marc, care a trimis fără opoziție în plasa porții. 

În repriza secundă, echipa noastră a părut incapabilă să atace egalarea, astfel că jocul a „înghețat” undeva la mijlocul terenului. Ilfovenii au avut câteva bune ocazii să închidă jocul. Grădinaru în două rânduri, Bud, sau Marian Cristescu în alte două situații, au trecut pe lângă golul de 2-0. Ultima mare ocazie a gazdelor a fost cea a lui Cristescu, care a scăpat singur și a șutat în bară, Rîmniceanu fiind bătut. 

La ultima fază a meciului, coincidență tot în cel de-al treilea minut de prelungiri, Yasin Hamed a prelungit cu capul pe dreapta, pentru Dalmau Martinez. Ibericul a centrat de lângă fanionul de colț, iar Ghinga, venit din spate, a „inventat” o execuție de kinogramă. Mijlocașul nostru a trimis din foarfecă, pe spate, mingea sărind din gazon la vinclu, imparabil pentru Caparco. Acesta poate fi golul campionatului, fiind, de departe, cel mai frumos al anului 2018. 

Sepsi OSK a reușit o remiză mare, smulsă cu forcepsul, în condițiile unui arbitraj potrivnic și cu un om în minus mai mult de o repriză pe teren.

Antrenorul Eugen Neagoe a mizat pe următorul unsprezece de start: Rîmniceanu - Dalmau Martinez, Viera, Obsivac, Sato - Ghinga, Gorrin - Patrick Petre, Felipe Oliveira, Fülöp István - Tandija. Au mai intrat: Simonovski, Hamed și Petrovikj.

Cu acest puncte, Sepsi OSK Sf. Gheorghe ajunge la un total de 11 și păstrează locul antepenultim, 12, în clasament. Importanța acestei remize este că și Concordia Chiajna rămâne în hora retrogradării, echipa ilfoveană nereușind să se desprindă și să scape de emoții.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.