Peste 500 de sportivi s-au întrecut pentru medalii la Cupa CSM & Open Sfântu Gheorghe
Sala Sporturilor „Szabó Kati” a găzduit în weekend ediția a zecea a Cupei CSM & Open Sfântu Gheorghe, o competiție de judo și arte marțiale organizată de Clubul Sportiv Municipal și ACS Samurai OPS. Evenimentul a durat trei zile și a adunat la start peste 500 de sportivi din 23 de cluburi din țară.
„În perioada 14-16.11.2025, în municipiul Sfântu Gheorghe, s-a desfășurat una dintre cele mai prestigioase competiții de Arte Marțiale – Ju-Jitsu și Judo din România, competiție din calendarul Federației Române de Arte Marțiale. Cupa CSM & Open Sfântu Gheorghe, aflată la Ediția a X-a, competiție de tradiție în municipiul Sfântu Gheorghe la Arte Marțiale și Judo, organizată de Asociația CLUB SPORTIV SAMURAI OPS Sfântu Gheorghe și Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, cu sprijin financiar din partea Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe și al Consiliului Județean Covasna, prin programele de finanțare sportivă. Cupa CSM & Open Sfântu Gheorghe organizată în mun. Sfântu Gheorghe, județul Covasna, de anul acesta a revenit la forma ei inițială de organizare, ca o cupă de anvergură națională organizată într-o manieră a prieteniei și bazată pe fairplay, cupă desfășurată pe parcursul a 3 zile, care a adunat la start peste 500 sportivi din 23 cluburi din țară”, se arată în comunicatul de presă transmis de CSM Sfântu Gheorghe.
Sâmbătă au avut loc probele de arte marțiale Ju-Jitsu și Kickboxing, cu aproximativ 200 de participanți din opt cluburi. După prezentarea oficială a sportivilor și antrenorilor, au urmat luptele pe patru spații de luptă, la mai multe stiluri: Fighting, Groundfight, Ne-Waza și Duo Demonstrativ. Ziua s-a încheiat cu cinci meciuri de kickboxing.
Toți sportivii participanți au fost premiați cu medalii și diplome, sportivii de la kickboxing cu cupe personalizate și diplome, iar cluburile clasate pe locurile 1-3 cu Cupe personalizate și diplome.
La Ju-Jitsu, clasamentul a fost următorul:
Locul I – ACS Aqvila Giurgiu;
Locul II – CSM Sfântu Gheorghe;
Locul III – ACS Red Dragon Reghin.
Duminică a venit rândul competiției de judo, unde au intrat pe tatami aproximativ 300 de sportivi din 15 cluburi. Meciurile s-au desfășurat pe patru spații, două dintre ele destinate rundelor oficiale, iar celelalte două pentru întâlniri amicale. Sportivii clasați pe primele trei locuri au fost premiați cu diplome și medalii personalizate, iar cluburile clasate pe primele 3 locuri în funcție de rezultatele obținute au fost premiate cu cupe personalizate și diplome.
Clasamentul la judo:
Locul I – CS Dinamo Brașov;
Locul II – CSM Onești;
Locul III – CSM 1 Bacău.
Competiția a venit imediat după un stagiu de pregătire desfășurat între 9 și 14 noiembrie, la care au participat aproximativ 30 de sportivi, arbitri și antrenori. Antrenamentele au avut loc în mai multe orașe și au inclus sesiuni de tehnică, arbitraj, nutriție sportivă și legislație, cu sprijin financiar din partea Consiliului Local Sfântu Gheorghe, Consiliului Județean Covasna și Fundației COMUNITAS, prin programele de finanțare sportivă. Organizatorii spun că rezultatele s-au văzut în modul în care sportivii s-au prezentat la Cupa CSM & Open.
Clubul Samurai OPS anunță că, din 1 decembrie, deschide o secție de autoapărare pentru femei și o secție de kickboxing pentru amatori, iar înscrierile continuă și la grupele de judo și Ju-Jitsu. Cei interesați pot afla mai multe detalii la numărul 0744 378 469 sau la sediul CSM Sfântu Gheorghe.