SPORT Acum 4 ore, 37 minute

Peste 150 de oameni au alergat 15.400 kilometri şi au strâns 20.000 de lei pentru copiii nevoiaşi

de Agerpres | 180 vizualizări

Asociaţia Fitness Tribe din Sfântu Gheorghe a reuşit să strângă peste 20.000 de lei în cadrul campaniei caritabile „Cu kilometri pentru copii”, derulată luna aceasta în beneficiul copiilor nevoiaşi.

Potrivit preşedintelui Fitness Tribe, Lászlóffy Loránd, peste 150 de persoane din ţară şi străinătate s-au alăturat acestei inedite campanii, reuşind să adune, împreună, peste 15.000 de kilometri, care au fost „vânduţi” sponsorilor şi transformaţi în donaţii pentru copii.

„Campania de anul trecut ne-a motivat şi am construit campania de anul acesta pe acelaşi principiu: să adunăm cât mai mulţi kilometri în 21 de zile. Au participat 152 de alergători la campanie şi am adunat în jur de 15.400 de kilometri. Au fost alergători din 21 de localităţi, a fost acoperită ţara, au fost chiar şi alergători din Ungaria. Au fost din Cluj, din Baia Mare, au fost din Dej, au fost şi din Braşov alergători pe care nu-i cunoaştem, dar care au văzut campania noastră pe internet şi ni s-au alăturat, iar asta ne bucură (...) Am adunat undeva la 15.000 de lei pentru Asociaţia Sfântul Francisc din Deva, condusă de părintele Böjte Csaba. Printre altele, ei au o casă de copii la Tuşnad, iar acum această casă din Tuşnad a fost ţinta noastră. De asemenea, am adunat în jur de 5.000 de lei pentru Crucea Roşie Covasna, care va organiza, la Cernat, o tabără pentru copiii nevoiaşi”, a declarat, pentru AGERPRES, Lászlóffy Loránd.

Printre alergători s-a numărat şi Dorel Banu, care, pe parcursul acestei luni, a alergat peste 200 de kilometri pentru a susţine acest proiect.

„Şi anul trecut am alergat pentru a strânge cât mai mulţi kilometri, pentru că ştiam că fiecare kilometru parcurs înseamnă bani pentru cei care sunt în nevoie. În acest an, deşi am încercat în fiecare zi să mai pun câte un metru, câte un kilometru în plus, am parcurs doar 203 kilometri. Deci, o contribuţie nu prea însemnată, dar, totuşi, este ceva. Ştiu că fiecare kilometru înseamnă o sumă de bani, pentru că sunt cumpăraţi de către sponsorii noştri, de către societăţi comerciale, de către persoane care contribuie cu anumite sume de bani şi am fost foarte bucuros că mi-am putut aduce şi eu aportul la această acţiune în comunitatea noastră, în oraşul Sfântu Gheorghe, alături de colegii mei din Asociaţia Fitness Tribe”, a spus Dorel Banu.

Fondatorul Fundaţiei Sfântul Francisc din Deva, părintele Böjte Csaba, a mulţumit tuturor participanţilor, menţionând că datorită efortului şi dăruirii lor, cadourile vor ajunge sub bradul de Crăciun şi vor aduce bucurie copiilor nevoiaşi.

„Sunt uimit că o mulţime de oameni din Sfântul Gheorghe au alergat în fiecare zi şi uite că au strâns peste 15.000 de kilometri pe care s-au gândit să îi dăruiască copiilor orfani (...) Noi avem mai multe centre, chiar şi în judeţul Covasna avem o casă de copii, pe care îi îngrijim şi îi ajutăm să meargă la şcoală, să înveţe. Dintre ei, vreo trei au terminat nu numai facultatea, dar au depus şi doctoratul, aşa că sunt mândru de ei. Şi pot să spun că e uşor dacă avem un suport şi sunt aşa de mulţi oameni buni cum sunt şi aici, la Covasna. În inima mea este mare bucurie, nu numai pentru acest dar, ci şi pentru că se apropie sărbătoarea Naşterii Domnului. La mulţi ani şi sărbători fericite doresc la toată lumea”, a declarat, pentru AGERPRES, părintele Böjte Csaba.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.