SPORT 15 octombrie 2008

Peste 100.000 € investiţi în baza Clubului Sportiv Municipal!

de Covasna Media | 687 vizualizări

Controversele nu au lipsit la finele acestei veri din jurul bazei sportive din cartierul Simeria, atunci când primăria municipiului a cerut Agenţiei Naţionale pentru Sport cedarea cu titlu gratuit a bazei. Conducerea CSM a declarat încă de atunci că municiplaitatea nu are fondurile necesare întreţinerii bazei şi că Agenţia Naţională pentru Sport are planuri mari privitoare la baza ei de la Sfântu-Gheorghe, considerată bază sportivă de interes naţional. Acest statut se refelectă în investiţiile din ultima perioadă, unele deja realizate, altele în curs de desfăşurare. E vorba despre lucrări de peste 100.000 de euro realizate cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Sport, dar şi din venituri proprii. În primul rând, Sala Sporturilor a suferit continue transformări, cea mai importantă fiind schimbarea integrală a tribunelor care beneficiază la această oră de 970 de scaune albe şi roşii de calitate superioară, identice cu cele de pe stadionul echipei de fotbal CFR Cluj sau din Sala Sporturilor din Braşov. Numai pentru

Controversele nu au lipsit la finele acestei veri din jurul bazei sportive din cartierul Simeria, atunci când primăria municipiului a cerut Agenţiei Naţionale pentru Sport cedarea cu titlu gratuit a bazei. Conducerea CSM a declarat încă de atunci că municiplaitatea nu are fondurile necesare întreţinerii bazei şi că Agenţia Naţională pentru Sport are planuri mari privitoare la baza ei de la Sfântu-Gheorghe, considerată bază sportivă de interes naţional. Acest statut se refelectă în investiţiile din ultima perioadă, unele deja realizate, altele în curs de desfăşurare.

O nouă faţă pentru Sala Sporturilor!

E vorba despre lucrări de peste 100.000 de euro realizate cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Sport, dar şi din venituri proprii. În primul rând, Sala Sporturilor a suferit continue transformări, cea mai importantă fiind schimbarea integrală a tribunelor care beneficiază la această oră de 970 de scaune albe şi roşii de calitate superioară, identice cu cele de pe stadionul echipei de fotbal CFR Cluj sau din Sala Sporturilor din Braşov. Numai pentru schimbarea scaunelor s-a cheltuit echivalentul a peste 30.000 de euro. Sala a fost de asemenea zugrăvită în interior, urmând ca şi treptele şi infrastructura tribunelor să fie revopsite. De asemenea, holul Sălii Sporturilor precum şi uşile interioare se află în plină renovare. Noua faţă a tribunelor precum şi modificările realizate infirmă şi acuzele pe care primarul Antal Árpád le făcea cu ceva vreme în urmă spunând că are informaţii cum că actuala conducere a clubului ar încerca să micşoreze capacitatea sălii la 500 de locuri. „Am arătat, sper, că acea afirmaţie a fost o enormitate total nefondată. Sper că atunci când va realiza ce eforturi se fac aici pentru această bază şi pentru sportul covăsnean, primarul Antal să treacă la sentimente mai bune faţă de CSM Sfântu Gheorghe şi administrarea bazei. Noi nu cheltuim fondurile comunităţii, ci aducem beneficii comunităţii din fonduri externe. Ar trebui să fim preferaţii primarului“ a declarat Carol Şanta, directorul CSM Sfântu-Gheorghe.

Teren de fotbal cu iarbă sintetică, sală de forţă, saună şi jacuzzi!

O altă importantă investiţie se va realiza în spaţiul dintre cele două săli de sport din cartierul Simeria, acolo unde se va amenaja un teren de fotbal cu iarbă sintetică cu infrastructură, dotări şi instalaţie de nocturnă. Investiţia se va finaliza în acest an şi va costa în jur de 50.000 de euro. Conducerea CSM intenţionează ca anul viitor să şi acopere acest teren pentru a-i asigura funcţionarea permanentă. Tot până la sfârşitul acestui an, Clubul Sportiv Municipal îşi va reutila complet sala de forţă cu aparate în valoare de 10.000 de euro şi îşi va moderniza grupul de refacere cu un jacuzzi ultramodern şi o saună profesională, investiţia urmând să coste aproximativ 15.000 de euro. „Toate aceste investiţii se fac cu fonduri de la Agenţia Naţională pentru Sport, fonduri obţinute cu eforturi uriaşe, într-un an în care bugetul acordat sportului de statul român a fost mult mai mic decât în anii trecuţi. Sunt investiţii de peste 400.000 de lei noi, care sper să fie apreciate aşa cum se cuvine. În scurt timp vom avea la Sfântu Gheorghe o bază sportivă la standarde europene, în care să se poată pregăti în condiţii optime cei mai buni sportivi din ţară şi judeţ”, a mai precizat Carol Şanta.

Aniversare de 35 de ani pe 26 octombrie

Toate lucrările ce ţin de Sala Sporturilor urmează a se finaliza până la data de 26 octombrie când CSM Sfântu Gheorghe va aniversa 35 de ani de performanţă în cadrul unei gale extraordinare care îi va aduce la Sfântu Gheorghe pe Romanian Golden Team, trupa de gimnaşti şi acrobaţi condusă de Marius Urzică. Cu această ocazie, Sala Sporturilor din Sfântu-Gheorghe va prelua numele celei mai importante sportive din istoria judeţului – Kati Szabo, multiplă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984. Kati va fi prezentă la Sfântu-Gheorghe la acest eveniment alături de importante personalităţi din sportul românesc, reprezentanţi ai Academiei Olimpice Române şi ai Academiei Olimpice Maghiare.

Andra Munteanu

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Grig, 28 mai 2009
Mihai...ce legatura are echipa de fotbal cu clubul sportiv municipal. Leaga-te de primarie...
Mihai Bratu, 28 mai 2009
Dar cu echipa de fotbal ce se anuntza?ca se scalda in mocirla ligii a 4-a de o gramada de timp,iar baietii aia alearga pe paine cu untura?Rusine sa va fie!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.