SPORT Acum 8 ore, 2 minute

Pas greşit în prima etapă din play-out

de Agerpres | 130 vizualizări

Gloria Buzău, ultima clasată, a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, în deplasare, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Superligii de fotbal.

Elvețianul Dimitri Oberlin (40) a marcat pentru gazde, golurile buzoienilor fiind reușite de olandezul Kevin Brobbey (18, 46), la meciul de debut al lui Ilie Stan pe banca tehnică a oaspeților.

Sepsi OSK a avut prima ocazie prin Dino Skorup (5), șutul său fiind apărat de Dorin Railean. Portarul moldovean l-a blocat apoi pe Omar El Sawy (15).

Gloria a deschis scorul în min. 18, prin Brobbey (cunoscut anterior ca Luckassen), lansat în careu de Alexandru Jipa.

Covăsnenii au avut șansa egalării, dar Mihajlo Neskovic a tras slab și Railean a respins (36). Egalitatea a fost restabilită de Oberlin, cu un șut pe spate (40), la cornerul executat de Florin Ștefan.

Golul victoriei oaspeților a fost reușite de același Brobbey în debutul reprizei secunde, după 24 de secunde, la o pătrundere a lui Jipa, la care mingea ricoșat în atacantul olandez din portarul Niczuly.

Meciul s-a desfășurat pe ninsoare.

Buzoienii veneau după șapte meciuri consecutive fără victorie, un egal și șase eșecuri. Sepsi OSK are două eșecuri și un egal în ultimele trei meciuri.

În sezonul regulat, Sepsi OSK s-a impus cu 2-1 și 2-0 în meciurile directe.

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Gloria Buzău 1-2 (1-1), Arena Sepsi OSK - Sfântu Gheorghe

Au marcat: Dimitri Oberlin (40), respectiv Kevin Brobbey (18, 46).

Arbitru: Ionuț Coza (Cernica); arbitri asistenți: Cosmin Vatamanu (București), George Bogdan Duță (Bacău); al patrulea oficial: Mihai Laurențiu Ene (Giurgiu)

Arbitru video: Claudiu Marcu (Constanța); arbitru asistent video: Mircea Mihail Grigoriu (București)

Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Viorel Ilinca (Pitești) - LPF

Sepsi OSK: Niczuly – Haruţ, M. Tamas, Ninaj, Fl. Ştefan (A. Dumitrescu 66) – Skorup (Kallaku 46), Siger, Neskovic (Mailat 66) – El Sawy (A. Nistor 79), M. Coman (Debeljuh 46), Oberlin. Antrenor: Valentin Suciu

Gloria Buzău: Railean – Ciranni, Israel Puerto, Cestor, de Nooijer (Benavente 87) – L. Mihai (Siliki 81), Dr. Albu, David Tavares – Al. Jipa (S. Pîrvulescu 90),  Brobbey Luckassen, Vito Ferreira (D. Dumitraşcu 46). Antrenor: Ilie Stan

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.