KSE Tg. Secuiesc se deplasează la Roman
Seria I a Ligii a III-a la fotbal propune o etapă intermediară la mijlocul acestei săptămâni. De fapt este vorba de chiar prima etapă a returului, amânată la începutul lunii martie din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
KSE Tg. Secuiesc, reprezentanta județului Covasna în această competiție, se deplasează la Roman, pentru partida contra celor de la CSM din localitate. Jocul va avea loc cu începere de la ora 15.00, pe Stadionul Municipal din Roman.
Alte partide care se dispută în această etapă:
Metalosport Galați – Oțelul Galați
AFC Hărman – AFC Odorheiu Secuiesc
Aerostar Bacău – CSM Focșani
Sporting Liești – Sănătatea Dărăbani
Olimpic Cetate Râșnov – CSM Pașcani
Meciul AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Avântul Valea Mărului nu se dispută din cauza retragerii echipei oaspete, urmând a fi omologat, la masa verde, cu scorul de 3-0 în favoarea harghitenilor.
CSM Bucovina stă.
Echipa covăsneană va parcurge cei aproximativ 300 de kilometri până la Roman în ziua jocului, mijloacele financiare ale clubului nepermițând altfel.
Cristian Frisk