Interes uriaș pentru meciul cu FC Voluntari! Peste 3000 de bilete vândute în prima zi
Faptul că Sepsi OSK Sf. Gheorghe va juca meciurile de pe teren propriu, în Liga I, pe Stadionul Municipal din Sf. Gheorghe, a suscitat un interes uriaș în rândul comunității locale covăsnene.
De exemplu, ieri, când s-a anunțat că se vor pune biletele de intrare la meci în vânzare, cu o oră înainte de deschidere, deja se formaseră cozi compuse din zeci de persoane. Doritorii să achiziționeze un tichet pentru meciul Sepsi OSK - FC Voluntari au fost foarte matinali, în dorința de a-și asigura prezența în tribune, la acest eveniment istoric pentru sportul din județul Covasna.
Până la ora 17.00, în prima zi de vânzare a biletelor, se vânduseră 3100 de tichete. Conform acestei statistici, se estimează că stadionul va fi plin, iar meciul cu FC Voluntari se va juca, folosind o expresie șablon, cu casa închisă.
Stadionul Municipal din Sf. Gheorghe are 4500 de locuri capacitate pentru public, 10% din locuri urmând a rămâne neocupate, din rațiuni de siguranță, stipulate în regulamente.
Cele de mai sus ne fac să credem că publicul va fi, cu siguranță, un al 12-lea jucător al celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe, nu doar la meciul cu FC Voluntari, ci la toate celelalte partide de acum încolo.
Cristian Frisk