SPORT
9 iulie 2019
Fost jucător al Universităţii Craiova transferat de Sepsi OSK
de Covasna Media |
3579 vizualizări
Clubul din Sfântu Gheorghe a anunţat, marţi 9 iulie 2019, transferul jucătorului bulgar Radoslav Dimitrov.
„Sepsi OSK a continuat campania de transferuri: clubul nostru a ajuns la un acord și cu fundaşul dreapta bulgar Radoslav Dimitrov, care a jucat ultima dată la echipa Universitatea Craiova. Jucătorul, în vârstă de 30 de ani, a semnat un contract pe doi ani cu clubul nostru.
Dimitrov a mai evoluat în carieră, printre altele, și la echipele FC Botoșani, Lokomotiv Plovdiv, Levski Sofia, Slavia Sofia sau PFC Montana.
Îi urăm mult succes alături de Sepsi OSK!
Biroul de presă Sepsi OSK”
SPORT
Ediția recordurilor la SUGAS 24H: 100 de cicliști și peste 10.000 de kilometri în 24 de ore
Acum 17 ore, 18 minute
De acelasi autor
Polițiștii, la datorie pentru siguranța suporterilor și a participanților la trafic
Acum 3 ore, 33 minute
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA ŞTIINTEI. Pământul devine un detector uriaș pentru materia întunecată
Acum 10 ore, 4 minute