SPORT 18 iunie 2009

Direcţia Judeţeană de Sport vrea Complex Naţional Sportiv la Sfântu-Gheorghe

de Covasna Media | 874 vizualizări
Conducerea Direcţiei Judeţene de Sport (DJS) susţine înfiinţarea unui Complex Naţional Sportiv la Sfântu-Gheorghe, pornind de la baza sportivă deja existentă, şi a propus acest lucru şi ministerului de resort. Decizia ministrului Monica Iacob Ridzi întârzie.

Conform directorului DJS Covasna, Marian Ştiopu, judeţul este cuprins în lista celor zece unde s-ar putea construi un Complex Naţional Sportiv, aceasta fiind o variantă fericită şi care ar însemna mult pentru sportul de performanţă din judeţ şi nu numai. „Dacă acest Complex nu va fi înfiinţat, va fi o pierdere enormă pentru sportul covăsnean, dar dacă se va face, Consiliul Local va fi degrevat de cheltuielile mari pentru investiţii. Pentru

Conducerea Direcţiei Judeţene de Sport (DJS) susţine înfiinţarea unui Complex Naţional Sportiv la Sfântu-Gheorghe, pornind de la baza sportivă deja existentă, şi a propus acest lucru şi ministerului de resort. Decizia ministrului Monica Iacob Ridzi întârzie.

Conform directorului DJS Covasna, Marian Ştiopu, judeţul este cuprins în lista celor zece unde s-ar putea construi un Complex Naţional Sportiv, aceasta fiind o variantă fericită şi care ar însemna mult pentru sportul de performanţă din judeţ şi nu numai.

„Dacă acest Complex nu va fi înfiinţat, va fi o pierdere enormă pentru sportul covăsnean, dar dacă se va face, Consiliul Local va fi degrevat de cheltuielile mari pentru investiţii. Pentru feno menul sportiv din oraş ar fi o şansă enormă“, a spus Ştiopu.

Directorul DJS spune că toate premisele pentru înfiinţarea Complexului sunt îndeplinite, există o bază materială performantă, judeţul este în centrul ţării, ceea ce mai rămâne de făcut fiind decizia ministerului dacă judeţul se încadrează în cele 10 propuneri sau nu.

Investiţii de 40 de milioane de euro în următorii ani, dacă acest Complex va fi aprobat!

În cazul în care s-ar aproba construirea unui asemenea Complex la Sfântu-Gheorghe, acest lucru ar presupune investiţii pentru un bazin semiolimpic sau olimpic, spaţii de cazare pentru sportivi, întrucât cele existente la baza sportivă existentă nu ajung, teren de hochei şi sală de sport şi antrenament multifuncţională lângă sediul DJS. Această investiţie este deja este aprobată, dar nu poate fi demarată până ce nu se decide construirea Complexului.

Numai investiţia la această sală se ridică la un milion de euro, în timp ce pentru tot Complexul se estimează ca în timp investiţiile să se ridice la aproximativ 40 de milioane de euro, apreciază Ştiopu.

Directorul DJS a explicat că Direcţia nu este împotriva descentralizării, dar ar vrea ca municipalitatea – care face demersuri pentru preluarea sălii în administrarea oraşului – să arate ce anume va face cu baza sportivă şi Clubul Sportiv Municipal dacă le preia, şi din ce fonduri, considerând că suma pe care ar puteao investi ministerul este una foarte generoasă, pe când posibilitatea autorităţilor locale nu ar ajunge niciodată la un asemenea nivel.

În ceea ce priveşte accestul populaţiei din oraş la Complexul Naţional, Ştiopu a precizat că nu doar sportivii ar fi cei care ar avea intrare, ci şi cetăţenii, conform unui orar stabilit. „Trebuie atraşi cât mai mulţi tineri şi copii“, a spus acesta.

Interesele ministrului Monica Iacob Ridzi…

În altă ordine de idei, directorul DJS a ridicat şi problema terenului întabulat de Ministerul Tineretului şi Sportului, dar pe care Primăria ar fi amenajat în mod nelegal terenul de minifotbal şi parcarea, fără ca Ministerul să ia vreo măsură, deşi a fost sesizat. Ştiopu a pus problema la modul la care odată ce s-ar construi Complexul, s-ar putea să fie nevoie ca acestea să fie mutate, dacă nu s-ar constata necesitatea lor. „Sunt construcţii ilegale pe un teren aflat în litigiu. E ca şi cum cineva şi-ar fi construit o casă pe un teren al primăriei fără să-i ceară acordul“ a declarat Ştiopu. Conducerea Clubului Sportiv Municipal a declarat de asemenea că nu înţelege cum Ministerul tolerează ca pe proprietatea lui să se comită astfel de ilegalităţi şi că nu cunoaşte la această oră soarta pe care o va avea baza sportivă şi nici interesele pe care le are ministrul Monica Iacob Ridzi în a trena procedura prin care baza din Sfântu Gheorghe să devină Complex Sportiv Naţional.

„Există susţinere maximă din lumea sportului, e o iniţiativă sprijinită de conducătorii tuturor federaţiilor care îşi trimit loturile naţionale în cantonament aici, avem campioni olimpici şi mondiali care ne susţin cauza, partidele politice româneşti locale sunt şi ele de acord, chiar nu văd de ce doamna ministru Iacob Ridzi întârzie să ia o hotărâre, mai ales că autorităţile locale nu au venit cu o alternativă serioasă şi nici nu au puterea financiară de a întreţine această bază. Mi-e greu să cred că interesele ministrului sunt altele decât cele ale sportului”, a declarat Carol Şanta, directorul coordonator al CSM Sfântu-Gheorghe.

Primăria vrea baza sportivă!

Primăria Sfântu-Gheorghe face de mai multă vreme demersuri pentru preluarea în administrarea sa a Sălii Sporturilor, respectiv a bazei sportive, considerând că este normal ca acestea să fie conduse din judeţ, şi nu de autorităţile centrale, fără a considera că o asemenea preluare ar fi păguboasă. Primarul Antal Arpad a spus de mai multe ori că dacă chiar îşi doreşte, Guvernul poate susţine sportul din Sfântu-Gheorghe şi fără ca obiectivele amintite să fie în proprietatea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Ieri, edilul a declarat că dacă Ministerul Tineretului vrea să investească în Sfântu-Gheorghe 40 de milioane de euro mai bine ar face un Complex nou nouţ, de pe urma căruia să se şi plătească taxe şi impozite locale către oraş, şi să lase Sala Sporturilor şi ce implică aceasta autorităţilor locale. Totodată, Antal s-a întrebat în ce măsură ar profita populaţia de pe urma unui Complex Naţional Sportiv, unde ar avea acces sportivii de performanţă.

Ana Sidon

Teme articol: DJS complex national decizie
Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
adrian, 22 iunie 2009
Mama ce specialist esti mai Vali! Vad ca te pricepi si la politica, si la societatea civila si la striptis si la sport... Mai bine zi-i primarului sa vina cu proiecte, gen cum vrea sa reabiliteze citeste integral
Vali, 22 iunie 2009
D-l Marian Stiopu ar fi bine sa vina cu date concrete: 1. proiectele deja facute 2. cu invitatie scrisa in numele dansului si nu al D-lui Santa (care se stia ca se afla in Debrecen in timpul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.