SPORT 13 decembrie 2017

Diószegi și jucătorii la lopeți

de Covasna Media | 2852 vizualizări

Partida dintre Sepsi OSK Sf. Gheorghe și CSM Poli Iași, câștigată cu scorul de 2-1 de echipa noastră, s-a disputat, după cum se știe, pe un teren greu, acoperit cu zăpadă și cu porțiuni de gheață.

Un fapt special care trebuie scos în evidență este acela că înainte de meci s-au făcut eforturi uriașe pentru a se deszăpezi suprafața de joc. În afara oamenilor angajați de Sepsi OSK pentru acest lucru, cu două ore înainte de fluierul de start, patronul echipei, Diószegi László, dar și jucătorii, inclusiv titularii, au pus mâna pe lopeți și au dat la zăpadă. De asemenea, din tribune, spectatorii au coborât și au trecut, cot la cot cu ceilalți, la munca pentru a aduce suprafața dejoc într-o stare acceptabilă pentru jocul de fotbal ce urma să se dispute.

Se pare că ceastă tactică a avut funcționalitate, fotbaliștii lui Eugen Neagoe descătușându-se de emoții și strângând astfel legătura de grup. Finalitatea a fost o victorie uriașă, care ne ajută mult în clasament.

Cât despre Diószegi László putem spune că a adoptat principiul patronului american căruia nu îi cade nici un galon să muncească alături de angajații săi, acolo unde este nevoie.

Ar mai fi de vorbit despre un aspect care ține de morală, de bun simț și de respect pentru competiție. Echipa ieșeană era considerată, conform calculelor hârtiei, favorită să câștige acest meci. Astfel, însemna că o suprafață de joc impracticabilă, sau mai bine zis foarte greu practicabilă, ar fi însemnat un avantaj în plus pentru Sepsi OSK, deoarece, astfel, valorile s-ar fi nivelat. Numai că Diószegi, jucătorii, suporterii și toți ceilalți nu au ținut cont de acest aspect, așa că au făcut tot ceea ce a fost omenește posibil, ca terenul să fie acceptabil.

Dumnezeu Le-a răsplătit tuturor eforturile, această victorie fiind o veritabilă gură de oxigen.

Un sincer bravo din partea redacției noastre pentru abordare și pentru comportamentul corect al tuturor celor implicați la echipa Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

Din nefericire, pentru că toată lumea era concentrată la acțiunea de lopătare, nimeni nu și-a dat seama că o fotografie ar ilustra perfect cuvintele de mai sus. Astfel, cu scuzele de rigoare față de cititori, nu avem capacitatea de a reda, în paginile ziarului, o fotografie de colecție, cu Diószegi László.

În ultimul meci al etapei, Dinamo a învins pe FC Voluntari cu scorul de 2-0. Clasamentul Ligii I arată astfel:

1.

CFR Cluj 

21

15

4

2

34:10

49

      

2.

FCSB

21

13

5

3

43:14

44

      

3.

CS 'U' Craiova

21

11

7

3

34:22

40

      

4.

FC Botoșani

21

10

5

6

25:21

35

      

5.

FC Viitorul

21

10

4

7

29:17

34

      

6.

Astra Giurgiu

21

9

7

5

29:20

34

      

7.

Dinamo București

21

10

3

8

31:22

33

      

8.

Poli Iași

21

7

6

8

24:28

27

      

9.

Poli Timișoara

21

6

7

8

18:30

25

      

10.

Concordia Chiajna

21

7

2

12

28:28

23

      

11.

FC Voluntari

21

5

7

9

18:25

22

      

12.

Sepsi 

21

4

3

14

13:37

15

      

13.

Gaz Metan Mediaș 

21

2

8

11

9:31

14

      

14.

Juventus București 

21

1

6

14

11:41

9

 

 

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.