SPORT Acum 1 ora, 51 minute

Campionii zăpezii: schiorii covăsneni au dominat podiumul la Cupa GERAR 2026

de Ștefania Găvăneci | 90 vizualizări

Iarna s-a întors ca pe vremuri la Valea Mare, iar tinerii schiori din județul nostru au profitat din plin de ocazie. Între 22 și 24 ianuarie, pârtia Oprea a fost gazda a peste 50 de elevi din toată țara la concursul de schi Gerar 2026. Deși competiția a fost strânsă, schiorii de la Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe și Clubul Copiilor Întorsura Buzăului au obținut cele mai multe medalii și au demonstrat că muntele rămâne a doua lor casă. 

După câțiva ani în care zăpada a lipsit, ediția cu numărul 18 a concursului a fost una de poveste, cu ger autentic și trasee impecabile. Elevii au schimbat ecranele pe câteva zile de adrenalină în aer liber și au transformat concursul într-o adevărată sărbătoare a sportului local. 

Competiția de anul acesta a adunat la start 55 de concurenți din opt județe. Tinerii sportivi din județ au avut ocazia să își măsoare forțele cu elevi veniți din alte județe precum Suceava, Cluj-Napoca, Brașov,  Brăila și București.

Iată tinerii covăsneni care au urcat pe podium la Gerar 2026:

Proba de slalom uriaș 

  • Locul 1:  Alexandru Stroie, Farkas Zakarias, Mara Mitrofan, Andreea Strîmbeanu,  Ana Mitrofan;

  • Locul 2: Matei Ioan Arnăut, Bocz Gergő, Iustina Stroie, Bianca Maria Arnăut, Dario Solomon, Tulit Eszter, Mihai Soare, Lorena Muntean, Eduard-Andrei Muntean;
  • Locul 3: Sofia-Nicoleta Muntean, Buja Beke Mátyás, Maria, Popica Petru Harabagiu, David Tănase.

Proba de slalom

  • Locul 1: Matei Ioan Arnăut, Farkas Zakarias, Iustina Stroie, Tulit Eszter, Ana Mitrofan;
  • Locul 2: Stroie Alexandru, Sofia-Nicoleta Muntean, Bianca Maria Arnăut, Dario Solomon, Buja Beke Mátyás, Lorena Muntean,  Eduard-Andrei Muntean;
  • Locul 3: Bocz Gergő, Mara Mitrofan, Andreea Strîmbeanu, Mihai Soare, Maria Harabagiu, David Tănase.

Clasament pe echipe (Slalom Paralel):

  • Locul 1 - București;
  • Locul 2 - Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe
  • Locul 3 - Clubul Copiilor Vatra Dornei

Evenimentul a pornit acum aproape două decenii la Comandău, din inițiativa profesorului Alexandru Renga, iar astăzi a devenit un punct de reper pentru schiorii din toată România.

Organizatorii adresează mulțumiri copiilor participanți, pentru profesionalism și fair-play, părinților, pentru sprijin și încredere, cadrelor didactice, pentru implicare, precum și tuturor celor care contribuie la promovarea sportului și a activităților extrașcolare ca parte esențială a educației moderne.

Ediția GERAR 2026 a fost organizată de Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Clubul Copiilor Vatra Dornei și Clubul Copiilor Întorsura Buzăului. Succesul evenimentului s-a datorat sprijinului oferit de Inspectoratul Școlar Județean Covasna, Ministerul Educației și Pârtia de schi Oprea – Valea Mare, alături de parteneri precum S.C. Comerț Luci SRL, Firma Perso București, Asociația „Casa Sporturilor” și Asociația „Szekelyek a Magasban”.

Sursa foto: Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe

Teme articol: schi Trofeul Gerar Valea Mare
Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.