SPORT 7 august 2019

Bugete generoase în Liga a III-a

de Covasna Media | 766 vizualizări

Reprezentanții echipelor de fotbal din Liga a III-a, printre care și KSE Tg. Secuiesc, așteaptă, în aceste zile, decizia Federației Române de Fotbal cu privire la împărțirea geografică a echipelor, în cinci serii. Dacă se va păstra formula utilizată până acum, atunci KSE Tg. Secuiesc va evolua în serie cu echipele din zona Moldovei. Aici există câteva formații care au anunțat bugete generoase, în perspectiva atacării promovării în liga secundă.

De exemplu, CSM Focșani și Suceava se pare că vor avea de cheltuit, în acest sezon competițional, un milion de euro, buget comparabil cu al formațiilor de liga secundă. De asemenea, spre un milion de euro vor avea și cei de la Bucovina Rădăuți, iar Aerostar Bacău, care a retrogradat din Liga a II-a, dorește promovarea. Ceahlăul Piatra Neamț va avea cel puțin 500 000 de euro, în timp ce Oțelul Galați se va implica în bătălia pentru promovare. 

Noul sezon al Ligii a III-a va începe pe 24 august, iar interesul comunităților locale pentru finanțarea activității fotbalistice poate fi pus pe seama faptului că 2021 este an electoral, cu alegeri locale. Sepsi OSK Sf. Gheorghe a dorit să înscrie o echipă secundă în Liga a III-a, dar nu au fost disponibile locuri vacante, așa că satelitul alb-roșiilor, mai mult ca sigur, va fi înscris în Liga a IV-a județeană.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.