Vineri, piața centrală aparține familiilor
În data de 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, cei mici dar și cei mari vor fi așteptați în opt locații cu zeci de activități diverse. Cei care participă la programe pot aduna crete colorate, cu ajutorul cărora vor putea colora Piața Libertății. Pe lângă jocuri, și anul acesta va avea loc un târg, spectacole și concerte, cu casa dansului popular la sfârșitul zilei. Evenimentul ce se derulează între orele 11-19 este organizat de Casa de Cultură Kónya Ádám și Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.
Vineri, 1 iunie, copiii vor putea alege dintr-o gamă variată de activități. Începând cu ora 11, Tega SA va organiza un joc educațional de colectarea selectivă a deșeurilor, iar Serviciul de Ajutor Maltez îi va aștepta pe cei mici cu surprize din cortul cu schimburi, premii, jocuri și campionat de fotbal de masă. În instituția de pensii de pe strada Oltului a bisericii reformate va putea fi vizualizată expoziția de păpuși a doamnei Sinka Zita, denumită Poveste și realitate. Activitățile oferite de Crucea Roșie vor fi colorat de păpuși din batiste și marionete pe deget, sau preparare mingi antistres. Mulțumită Centrului de Voluntariat Covasna, programul se extinde cu colorat pe ipsos, concurs de desen pe asfalt, pictare pe față, jocuri de societate din lemn, înșirat de mărgele și program de colorat. Societatea de Asistență Familială Arborele Vieții îi așteaptă pe micuți cu pictură pe față, ilustrație de poezii, modelare baloane și colț de joacă. Organizatorii mai pregătesc și jucării artizanale din textile, conducere trenuri cu telecomandă, volei cu baloane și multe alte surprize.
În Teatrul Andrei Mureșanu va avea loc spectacolul italian Storia del teatro, ce va putea fi vizualizat cu traducere în limba română și maghiară. În Spațiul Expozițional de Artă Contemporană Magma se vor desfășura activități incredibile de creare-dezvoltare. Începând cu ora 16, pe scena din piață va avea loc concertul de lansare a albumului al lui László Attila, denumit Piskóta Panni (Panni Pișcot).
Parcul Elisbeta va fi înfrumusețat de desenele expuse ale copiilor, iar între orele 11 și 19, copii vor putea încerca pereții de escaladă și tiroliana. Grupa de cercetași dr. Kovács Sándor va organiza jocuri populare și de echipă, iar mulțumită Asociației Székely Virtus Hagyományőrző Egyesület, programele de jocuri de soldați, scrima cu paloșe, exerciții de soldați cu puști din lemn și călăritul vor face programa mai colorată. Jucăriile și cărțile nefolosite își pot găsi gazde noi între orele 14–18 în bazarul pentru copii din Ceainăria Tein.
Scena construită în Piața Libertății va găzdui orchestra Sepsibükszádi Fúvósegyesület, Kajcsa Zsanett eleva Liceului Teoretic Mikes Kelemen va spune povestea păpădiei, în urma căreia grupa Tzumba dance va prezenta un spectacol de zumba. Pe scenă va cânta corul Colegiului Național Székely Mikó, iar apoi Clubul Sporti Sport-All va prezenta dansuri interactive. Programul va lua sfârșit cu spectacolul de dans al formației de dans Folker.
Pe strada Libertății, în fața Casei cu Arcade, între orele 11 și 19 Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mihai Viteazul va prezenta acordarea de prim ajutor, echipamentele de pompieri, iar cei mici vor putea face desene pe asfalt, pregăti jucării din carton și va fi prezentată mașina de pompieri. Poliția Județeană Covasna va ține prezentare cu câini de poliție, creare de amprente și prezentarea mașinilor de poliție.
Pe strada Gróf Mikó Imre, între orele 12–15, echipele U11 și U9 ale copiilor vor juca Streetball, organizat de Asociația Equites. Tot de la ora 12 va fi organizată competiția de alergat CsodaVÁR pentru grădinița ungurească din Sibiu, mulțumită Grupei de Alergători ai Asociației Pro Sepsi. De la ora 16, Alpin Sport va ține concurs de biciclete și de alergat. Ziua Copilului va continua și sâmbătă, la câmpul Benedek, unde între orele 11–14 vor avea loc programe de călărit, trăsură, creare de căluț din bețe, organizate de Asociația Vadon.
Biroul de presă al Primăriei
Program - Ziua Copilului
1 iunie 2018
P-ța Libertății
11:00–18:00 Vânzare bilete de tombola – Kiwanis Club
11:00–19:00 Jocuri de adunarea selectivă a deșeurilor și mângâiere cățeluși – TEGA S.A.
11:00–19:00 Cort de schimburi, lucru manual, premii, jocuri ún echipă, concurs de fotbal de masă – Serviciul de Ajutor Maltez
11:00–19:00 Fabricarea mingilor de stress, colorare eșarfe, realizare păpuși de deget colorate – Crucea Roșie
11:00–19:00 Pictură pe ipsos, desen pe asfalt, pictură pe față, jocuri de societate din lemn, înșirare mărgele, colorare desene – Centrul de Voluntariat din Județul Covasna
11:00–19:00 Pictură pe față, ilustrarea unor poezii de Weöres Sándor, colț de joacă pentru copii cu vârsta de 0-3 ani, cărarea simțurilor pentru cei mici, modelare baloane, tombolă – Asociația „Életfa”
11:00–19:00 Pictură pe ipsos– Pócsai Mónika
11:00–19:00 Activități interactive de dezvoltare a creativității cu jucării din textil pentru copii cu vârsta de 1–3 ani – Demeter Éva PFA
11:00–19:00 Trenuri din lemn, teleghidare trenulețe – Asociația Sikló
12:00–19:00 Fii vânător pentru un minut, ajut-o pe bufnița Dodo în capturarea șoarecilor, cunoaște familia de cerbi, participă la pescuit – Asociația „Vadon”
13:00–17:00 Volei cu baloane – Serviciul de Ajutor Maltez
16:00 Prezentarea detaliată a unei mașini de salvare – Serviciul de Ajutor Maltez
16:00–18:00 Ne jucăm și învățăm cu Piroska și Azura – Activitate bilingvă – Teatrul Andrei Mureşanu
17:00 Fii și tu voluntar – Serviciul de Ajutor Maltez
18:00 Extragerea tombolă – Kiwanis Club
Teatrul Andrei Mureșanu
10:00–12:00 Storia del teatro 1 – spectacol în limba italină despre istoria teatrului, cu traducere în limba română și limba maghiară – Teatrul Andrei Mureşanu
13:00–15:00 Storia del teatro 2 – spectacol în limba italină despre istoria teatrului, cu traducere în limba română și limba maghiară – Teatrul Andrei Mureşanu
Spațiul Expozițional de Artă Contemporană
12:00, 14:00, 15:00 Activități creative și de dezvoltarea abilităților prin intermediul poveștilor – Alexandrina Ioana Costea și Asociația Tipe Tupa
Pavilionul de muzică
12:00–14:00 Extragere tombolă – Serviciul de Ajutor Maltez
Parcul Elisabeta
11:00–19:00 Perete de escaladă – Logo SRL
11:00–19:00 Expoziție de desene de copii – Școala Populară de Arte și Meserii
11:00–19:00 Tiroliană – Salvamont
11:00–19:00 Jocuri populare și de grup – Echipa de Cercetași dr. Kovács Sándor
11:00–19:00 Jocuri de-a soldații, luptă cu săbii, exerciții militare cu puști din lemn, călărie – Asociația „Székely Virtus”
14:00–18:00 Bazarul pentru copii – schimb de jucării și cărți folosite – Ceinăria Tein
Scenă – P-ța Libertății
11:00 Fanfara din Bixad
11:45 A pitypang meséje de Tompa Mihály în interpretarea lui Kajcsa Zsanett Anita, eleva Liceului Teoretic Mikes Kelemen, clasa IV. B.
12:00 Zumba cu grupul Tzumba dance. Coordonator: Titesz Tünde
13:00 Corul Colegiului Național Székely Mikó. Dirijor: Dombora Anikó
16:00 Lansarea discului Piskóta Panni de László I. Attila
17:00 Prezentare interactivă de dans – Sport-All Sport Club
19:00 Seară de dans popular în organizarea Asociației Folker
Str. Libertății
11:00–19:00 Fă cunoștință cu pompierii: acordare de prim-ajutor, prezentarea accesoriilor specifice a situațiilor de urgență, desen pe asfalt, atelier de confecționare jucării din carton, plimbare cu șenilata și mașinuța de pompieri – Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul”
11:00–19:00 – Fă cunoștință cu polițiștii: prezentarea mașinii de poliție, demonstrație cu câini de serviciu, colorare desene, luare de amprente, tir cu pistoale de apă – IPJ Covasna
str. Gróf Mikó Imre
12:00–15:00 Streetball pentru grupele de vârstă U11 și U9 – Asociația Equites
12:00 Concurs de alergare CsodaVÁR pentru sprijinirea grădiniței maghiare din Sibiu – Asociația Pro Sepsi Egyesület, Gáll Lajos Futókör
16:00 Concurs de alergare și bicilete – Asociația Alpin Sport
Casa de pensii a Bisericii Reformate (str. Olt nr. 8)
11:00–19:00 Basm și realitate – Expoziția de păpuși a lui Sinka Zita
Benedekmező
2 iunie, 11:00–14:00
Călăria, plimbări cu trăsura, confecționare căluți pe bețe – Asociația Vadon