SOCIAL 8 ianuarie 2014

Veste proastă pentru pensionari. Medicamentele compensate, tot mai greu de obţinut

de Covasna Media | 586 vizualizări

Bătrânii cu venituri sub 700 de lei nu vor mai primi medicamente compensate cu 90% dacă nu merg la medicul de familie cu o adeverinţă de la Fisc prin care să demonstreze că nu au alte venituri suplimentare. Pe de altă parte, există şi riscul ca unii dintre aceştia să primească medicamentele compensate doar cu 50%.

Dacă până acum era suficientă o declaraţie pe propria răspundere a pensionarilor cu venituri mai mici de 700 de lei care să ateste acest lucru, acum în unele cazuri medicii de familie îi trimit pe aceştia la Fisc pentru a lua o adeverinţă care să demonstreze veniturile. Mai mult, în unele cazuri, pensionarii ar putea să primească medicamentele compensate cu doar 50%, în loc de 90%.

Aceste măsuri vin după ce la sfârşitul anului trecut, în urma unor controale s-a demonstrat că mai mulţi pensionari aveau venituri mai mari de 700 de lei şi totuşi au beneficiat de reţete compensate cu 90%. Acum medicii trebuie să returneze sume mari de bani şi pentru a se evita astfel de cazuri, ei au spus că au fost nevoiţi să ia aceste măsuri.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.