Traficanții de persoane nu au făcut victime printre covăsneni
Statisticile nu au fost atât de îmbucurătoare din 2007
La nivelul județului Covasna, pe parcursul anului 2019, nu s-a înregistrat nici o victimă a traficului de persoane, conform datelor Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) – Serviciul Teritorial Brașov. Ultima dată o astfel de situație s-a constatat în 2007. Cu toate acestea, realitatea poate fi alta, spun specialiștii.
Informațiile au fost prezentate în cadrul Campaniei Naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!”, demarată de Ministerul Românilor de Pretutindeni, găzduită marți, 20 august de Instituția Prefectului din Județul Covasna.
În acest context, comisarul-șef Adrian Ovidiu Vlădoiu, coordonatorul Centrului Regional Brașov Împotriva Traficului de Persoane, a subliniat faptul că numărul victimelor traficului de persoane înregistrate, fie că sunt victime în România, fie în străinătate, este în scădere. Factorii care au dus la această situație sunt multipli, însă printre aceștia se înregistrează și campaniile de informare derulate la nivelul celor 41 de județe, printre care și cea prezentată marți, 20 august.
Dacă în ceilalți ani la nivelul județului Covasna se înregistrau în medie 10-12 persoane care au avut de suferit din cauza traficului de persoane, anul acesta traficanții nu au făcut victime printre covăsneni. Cu toate acestea, dincolo de datele oficiale, realitatea poate fi diferită, spune comisarul-șef.
„Cert este că în Covasna în acest an nu am avut înregistrată nici o victimă a traficului de persoane, ceea ce este pentru prima dată de când lucrez eu în Agenție, respectiv din 2007. Este un lucru lăudabil, dar este posibil să fie numai aparent. Foarte mulți dintre conaționalii noștri ajung victime ale traficului de persoane sau ajung exploatați din neștiință. (...) Ca să vă dau un exemplu, foarte muți dintre conaționalii noștri când ies din țară, obligatoriu sunt întrebați unde călătoresc. Este o obligație profesională a polițistului de frontieră. Marea majoritate a celor care pleacă la lucru, spun «turist». Dacă ar recunoaște măcar acolo, în al doisprezecelea ceas că pleacă la muncă, ar putea primi măcar din partea polițistului de frontieră un pliant cu date importante care ar putea să îl ajute în caz că ar rămâne fără documente, dacă este înșelat, dacă este sclav, dacă ajunge victimă exploatată în orice fel. Ar putea să se informeze de acolo și este o singură hârtiuță. Dar nu, noi preferăm să evităm să spunem că mergem la muncă. Lipsa de informare duce de cele mai multe ori la tragedii”, a declarat Adrian Ovidiu Vlădoiu.
„Se înregistrează o scădere cu aproximativ 25% a numărului victimelor traficului de persoane”
Și secretarul de stat la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Lilla Debelka, a precizat că tot mai puțini români cad în capcanele traficanților de persoane.
„Potrivit datelor ANITP, se înregistrează o scădere cu aproximativ 25% a numărului victimelor traficului de persoane identificate în 2018 față de anul precedent. (...) Scopul campaniei este de a preveni și de a combate factorii de risc la care se expun românii care aleg să plece peste hotare și totodată de a susține procesul de integrare a românilor din țările unde aceștia trăiesc, studiază sau muncesc, precum și de inserția și integrarea socială odată cu decizia de a veni în România. Un grad scăzut de informare asupra drepturilor și obligațiilor pe care le au poate conduce la o creștere a expunerii acestora la fenomenul exploatării prin muncă și a traficului de persoane”, a spus Lilla Debelka.
Campania Națională „Informare acasă! Siguranță în lume!”, conform secretarului de stat, se desfășoară la nivelul celor 41 de județe ale României și se adresează primarilor din diferite localități care, la rândul lor, vor informa cetățenii pe care îi călăuzesc pentru a cunoaște detalii importante în ceea ce privește drepturile pe care le au în statele membre UE.
De asemenea, reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna au precizat că de la începutul anului 2007 și până în prezent se observă o scădere latentă a persoanelor care doresc să își caute un loc de muncă în străinătate, iar printre piedicile cele mai mari cu care se confruntă cei care decid totuși să plece se numără necunoașterea unei limbi străine.
Prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a subliniat la rândul său necesitatea consultării rețelei EURES de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană, aceasta fiind rețeaua coordonată de Comisia Europeană care are ca obiectiv facilitarea liberei circulații a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Elveția.
Drepturi electorale pentru cei plecați în străinătate
Demeter Attila, director adjunct al filialei Centru a Autorității Electorale Permanente a adus la cunoștință facilitățile site-ului www.votstrainatate.ro.
Conform acestuia, legiuitorul a pus la dispoziția cetățenilor români care au domiciliul sau reședința în străinătate posibilitatea de a vota prin corespondență. Mai mult, prin înregistrarea ca alegător în străinătate, cetățeanul român cu drept de vot care se va afla în străinătate în ziua votării, indiferent de motiv, poate solicita organizarea unei secții de votare în localitatea și statul unde vrea să voteze.
Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile pentru Președintele României din anul 2019, se pot înregistra ca alegători în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, până la data de 11 septembrie 2019.